Ședință a Consiliului General al Capitalei: Granturi pentru artiștii independenți și eliminarea taxei pentru turism în 2021, pe ordinea de zi

2 luni in urmă 216

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc marţi, de la ora 16,00, într-o şedinţă pe a cărei ordine de zi figurează 14 proiecte de hotărâre, care prevăd: granturi pentru artiştii independenţi, eliminarea taxei pentru turism în 2021, punerea la dispoziţia DSP Bucureşti a unor spaţii din incinta Arenei Naţionale pentru cel puţin şase luni, finanţare europeană de peste 3 milioane de lei pentru echipamente de protecţie destinate unor centre sociale din subordinea DGASMB.

* Trei centre sociale din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială ar urma să beneficieze de echipamente şi materiale sanitare în valoare de peste 3 milioane de lei, finanţate din bani europeni. Conform proiectului, se aprobă contractul de finanţare încheiat între DGASMB şi AM POIM privind implementarea iniţiativei „Protejaţi împotriva COVID”. Proiectul urmează să aibă un buget în valoare totală de 3.288.969 lei, inclusiv TVA. Vor fi achiziţionate: măşti, mănuşi de protecţie, combinezoane, nebulizatoare şi substanţe profesionale, soluţii dezinfectante, ochelari, viziere, halate de unică folosinţă, tuneluri de dezinfectare cu termoscaner.

* Pentru anul 2021 nu se instituie taxă specială pentru promovarea turistică a municipiului Bucureşti.

* Consiliile primăriilor de sector vor putea acorda reduceri şi scutiri de taxe sau impozite pentru clădirile în care îşi desfăşoară activitatea agenţi economici afectaţi de pandemie. Conform proiectului, consiliile locale ale sectoarelor vor fi împuternicite cu privire la posibilitatea acordării unor reduceri şi scutiri prevăzute la art. 15 din OUG nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare.

* Primăria Capitalei ar urma să solicite Guvernului transmiterea terenurilor şi clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea cluburile sportive şcolare şi cluburile elevilor din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării în domeniul public al Municipiului Bucureşti. Imobilele respective se vor declara bunuri de interes public local. Este vorba despre opt cluburi sportive şcolare şi cinci cluburi ale copiilor.

* Artiştii independenţi ar urma să beneficieze de granturi de sprijin, în baza programului „Susţinem cultura în Bucureşti”, derulat în perioada decembrie 2020 – aprilie 2021. Programul va fi finanţat şi derulat prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti – ARCUB, care va elabora regulamentul în baza căruia se va face selecţia grupului ţintă, cel în baza căruia se va face decontarea cheltuielilor aferente granturilor şi va organiza procedura de implementare. Potrivit raportului de specialitate, în cadrul bugetului aprobat pentru anul 2020 pentru ARCUB, s-a identificat suma de 500.000 de lei, care ar putea acoperi nevoile minimale ale artiştilor din sectorul cultural independent, creând astfel posibilitatea finanţării activităţii acestora.

* Primăria Capitalei va pune la dispoziţia Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, cu titlu gratuit, un spaţiu din incinta Arenei Naţionale şi zece autoturisme. Protocolul de colaborare între Municipiul Bucureşti şi Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti vizează „punerea la dispoziţie cu titlu gratuit a spaţiului din incinta Arenei Naţionale şi a serviciilor necesare desfăşurării în bune condiţii a call-center-ului”, pentru o perioadă de minim 6 luni de la data semnării, cu posibilitatea prelungirii automate.

* Primarul general al Capitalei va fi împuternicit să reprezinte Consiliul General al Municipiului Bucureşti în procedura contencioasă, necontencioasă, arbitrală, execuţională precum şi în faţa oricăror organe judiciare, autorităţi şi instituţii cu atribuţii jurisdicţionale. Potrivit proiectului, primarul general va semna acţiunile în justiţie, căile ordinare şi extraordinare de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, întâmpinări, concluzii scrise, interogatorii şi răspunsuri la interogatorii, precum şi orice alte acte de procedură necesare pentru buna conducere a proceselor în care Consiliul General al Municipiului Bucureşti este parte. Pentru acţiunile în justiţie iniţiate în numele Consiliului General al Municipiului Bucureşti, primarul general va solicita CGMB un mandat expres, pentru fiecare astfel de acţiune.

sursa foto: Wikipedia

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă