Secţiile ATI, pline în toată ţara. Pacientă: „Sunt aici de cinci zile, am zis că mor”. Mesajul medicilor pentru protestatari

1 lună in urmă 2

Secţiile ATI sunt pline în toată ţara. Medicii fac apel la respectarea măsurilor de restricţie.

Secţiile ATI sunt pline. Medicii, dezamăgiţi de protestele din ţară

Citeşte şi EXCLUSIV Diana Şoşoacă: România nu trebuie să renunţe la proteste, din contră, trebuie să le intensifice

Numai la Institutul „Marius Nasta” ajung zilnic între 50 și 70 de pacienți confirmaţi cu covid-19. Spre deosebire de primele două valuri, acum boala este mult mai agresivă iar cei vizaţi sunt în special tinerii.

„Față de situația din vara, toamna trecută, pacienții sunt mai severi și vârsta mai scăzută. Dacă acum 7-8 luni pacienții de la ATI erau majoritatea peste 60 de ani, acum pacienții care necesită terapie intensivă ajung și la 30 de ani. Și pe secție sunt pacienți care au un necesar foarte crescut de oxigen, pe 3 litri, pe forme de ventilație non-invazivă, fiind tineri!”, spune Ileana Stoicescu, medic primar pneumolog la „Marius Nasta”, potrivit Digi24. 

Medicii sunt dezamăgiţi de valul de proteste anti-restricţii care au avut loc în ultima perioadă în toată ţara.

„Dezamăgiți ne simțim cu toții. De abandonat nu abandonăm, că nu ne este structura. Nu ajunge să ne dezarmeze, să nu ne facem meseria dacă apar astfel de oameni care nu cred. Cred că nu e nici prima, nici ultima oară când ne lovim de opinii diferite, dar într-adevăr, este neplăcut, deoarece efortul este al întregii echipe – medici, asistente, infirmiere – și este zilnic și din păcate, acum ne confruntăm cu cea mai gravă perioadă din ultimul an de zile”, precizează medicul Ileana Stoicescu.

Citeşte şi Proteste anti-restricţii. Emilian Imbri: Ce se întâmplă în stradă sunt convocări la luptă, la vandalism

Pacientă: Sunt aici de cinci zile și am zis că mor din cauza acestei boli

Cei care au trecut prin boală le sunt recunoscători medicilor şi îi îndeamnă pe oameni să respecte măsurile de restricţie impuse de autorităţi.

„Sunt aici de cinci zile și am zis că mor din cauza acestei boli… Nu sunt de acord, nu este corect, protecția trebuie să existe. Boala este cumplit, cumplit de grea, am zis că mor! Și dacă trăiesc, trăiesc datorită doamnelor (personalul medical – n.r.).

Nu, nu sunt de acord (cu protestatarii – n.r.). Să respecte tot ce se impune, pentru că știu mai bine medicii și au motivele lor pentru care impun aceste restricții. Nu spun: sunt corecte, sunt extraordinar de corecte, dar știu că trebuie să existe aceste restricții, trebuie impuse și oamenii trebuie să le respecte, pentru că altfel murim. Murim! Deci, cine nu crede cea mai mare greșeală o face, pentru că boala ucide. Este criminal! Ce-am putut eu să trag nu pot să vă spun!” – mărturisește o pacientă tânără internată la „Marius Nasta”.

De pe patul de spital, mai mulţi pacienţi au povestit coşmarul prin care au trecut din cauza bolii.

„Am venit într-o stare proastă, cu oxigenare foarte mică, 74 la sută, niște analize foarte proaste, un VSH de 90 la sută. Boala a evoluat foarte rapid la mine, adică în 4-5 zile.

Sunt oameni care nu înțeleg. E adevărat, s-au plictisit, vor să se distreze, dar nu știu, vedeți, poate și cei care apar… unul zice într-un fel, ministrul învățământului zice într-un fel, ministrul sănătății zice nu, zicem altfel! Oamenii ce să înțeleagă? Plus că vezi acum – sunt oameni în toată firea, da? – vezi demnitari care sfidează, nu poartă masca, cică noi să purtăm. Ei de ce nu?” – spune un pacient.

Reamintim că grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă alte 5.498 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore. 154 de pacienţi au decedat, iar 1.448 sunt internaţi la ATI, numărul lor fiind în scădere uşoară.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă