Sebastian Chitoșcă a fost părăsit de soție.„O respect și o iubesc foarte mult și acum, încă aștept un semn de la ea”

2 săptămâni in urmă 26


Sebastian Chitoșcă are 28 de ani, este fost fotbalist și a participat de curând în concursul „Survivor România”, difuzat pe Kanal D. Astăzi, 27 septembrie, acesta a fost invitat la GSP LIVE, unde a făcut declarații atât despre cariera lui, cât și despre viața personală. A surprins când a anunțat că a fost părăsit de soție.


Tânărul trăia o poveste de dragoste de ani de zile cu Alexandra. De-a lungul anilor, cei doi au trecut prin mai multe episoade dureroase, primul a fost moartea fratelui lui, iar apoi ea a pierdut o sarcină.


„Inițial mi-a zis că vrea să ne căsătorim cu acte, eu am rămas însărcinată, ulterior am pierdut sarcina, iar el m-a văzut foarte supărată și a vrut să mă vadă zâmbind pur și simplu.


Ne-am trezit într-o dimineață și am zis că ne căsătorim. A comandat inel, dar inelul a venit după cununie. La câteva zile de la cununie, s-a întâmplat incidentul cu fratele lui. M-a cerut după cununie”, a povestit Alexandra în cadrul unei emisiuni de televiziune.


Acum, cei doi traversează unul dintre cele mai dureroase momente din cuplu. După întoarcerea lui de la „Survivor România”, se pare că relația lor nu mai e la fel. Alexandra l-a părăsit pe fostul fotbalist. Acesta spune că ea a suferit mult cât au fost despărțiți, mai ales din cauza unui incident din cadrul competiției.


„Soția mea a suferit foarte mult, plângea în fiecare seară. Am aflat asta când am ajuns acasă. A suferit mai ales după ce a fost amenințată că voi fi penalizat cu 100.000 euro. Am făcut o greșeală acolo. Am scăpat odată la un Reward, pe o plajă, și când nu a fost atentă producția 20 de secunde am pus mâna pe un telefon și i-am dat mesaj: «Sunt bine, te iubesc mult, sunt aici doar pentru bani».


S-a aflat, am fost văzut și am fost amenințat. Asta spunea regulamentul, clauza dacă îl încalci era de 100.000 euro. Le-am spus: «Vreți să mă concesionați pe 100 de ani sau pe vreo două vieți, ca să vă dau banii ăștia?»



Ea, singură, naivă, s-a speriat, și de atunci s-a schimbat ceva în ea. A început să nu se mai uite la emisiune, prinsese ură față de ce s-a întâmplat. Nici eu nu puteau spune altceva, nu-i condamn pe cei de la emisiune. Oamenii au spus ce am semnat eu. De atunci s-a închis în ea, stătea singură, nu mai trecea nici pe la mama.


A început să fumeze, ceea ce pe mine m-a deranjat. Am discutat, am iertat-o. Aparent am fost mințit că se lasă de fumat. Nu s-a lăsat, fuma pe ascuns, și de atunci au plecat discuțiile de neîncredere. Noi nu ne mințeam, nu ne ascundeam unul de altul. Am început și eu să o controlez, pe Instagram, să văd istoricul din ultimele 6 luni. O deranja pentru că ea nu a făcut nimic, iar eu nu aveam încredere. O deranja foarte tare. Eu aveam Instagramul ei pe telefonul meu, ea pe al meu, transparență totală”, a povestit Sebastian Chitoșcă pentru gsp.ro.


El a mai adăugat că lucrurile s-au răcit între ei după ce s-a întors din competiția „Survivor România”. „Am ajuns acasă și am observat răceala dintre noi. Eu îmi cerusem iertare 3-4 săptămâni de la ea, zilnic, pentru tot ce am greșit. O vedeam afectată. Nu s-a putut. Am sunat-o pe mama ei, care îmi vorbea răstit. Mi-a zis direct: «divorț, veți vorbi la divorț». Soția mea nu mi-a spus asta. Am lăsat-o în pace. Lucrurile astea se întâmplau duminică dimineața, în urmă cu o săptămână.


Era o răceală inconștientă din partea mea, îmi spunea că o neglijez. Și-a dat seama, probabil, că eu poate nu sunt ceea ce-și dorește în tot restul vieții, chiar dacă am încercat să mă schimb, nu mai petrec la fel de mult timp la calculator. Era too late (prea târziu, n.r.). Dacă ea nu-și mai dorește, eu nu am ce face”, a declarat el.



Cei doi sunt separați acum, însă el speră să se împace. „O respect și o iubesc foarte mult și acum, încă aștept un semn de la ea, pentru că nu-l am de o săptămână.”, a mai spus el în cadrul GSP LIVE.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă