Se redeschide Cutia Pandorei la Instanța Supremă? Gabriel Sandu cere suspendarea procesului Microsoft până când Curtea de Justiție a UE definește abuzul în serviciu

1 lună in urmă 55

Fostul ministru Gabriel Sandu a depus, marți, prin avocatul său, la Curtea Supremă o cerere de suspendare a procesului licențelor Microsoft în care este judecat alături de Dinu Pescariu și Claudiu Florică, invocând o sesizare care se află pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pe tema abuzului în serviciu, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro.

La bază stă o cerere făcută de Tribunalul Neamț către CJUE pentru ca forul european să precizeze dacă, raportat la legislația comunitară, poate fi considerată abuz în serviciu o faptă fără indicarea expresă a legilor care ar fi fost încălcate, potrivit surselor citate anterior.

Cererea lui Sandu va fi discutată în luna martie de Curtea Supremă, a decis completul desemnat să se ocupe de acest caz.

„În cazul admiterii cererii, cu siguranță va fi un precedent și astfel vor urma solicitări similare și în alte procese de abuz în serviciu, cu efectul suspendării lor până la pronunțarea unei hotărâri de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene”, a explicat un avocat pentru G4Media.ro.

CJUE a fost sesizată în luna octombrie 2020 de fostul primar al Bacăului, Cosmin Necula, trimis în judecată pentru participație improprie la abuz în serviciu care ar fi avut drept consecință încălcarea dispoziților din Legea 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Istoricul dosarului

În ianuarie 2020, Instanța Supremă a decis reluarea de la zero a cercetării judecătorești în procesul ”Microsoft 2”, în care fostul ministru Gabriel Sandu, alături de oamenii de afaceri Dinu Pescariu, Claudiu Florică și Călin Tatomir sunt acuzați de DNA că au prejudiciat statul cu peste 50 de milioane de euro. Dosarul a fost trimis în judecată în 2017.

Potrivit DNA, în condiţiile în care în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licenţe Microsoft, Gabriel Sandu, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi la instigarea lui Claudiu Florică şi a lui Dinu Pescariu, ar fi depus diligenţele necesare pentru încheierea unui nou contract.

Acest lucru, spun anchetatorii, nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice în condiţiile OUG 34/2006.

Și alte procese sunt suspendate în așteptarea unei decizii a CJUE pe tema completurilor de trei judecători, printre ele Turceni- Rovinari, în care protagonist este Victor Ponta, cel în care este judecat Traian Berbeceanu, cazul „Gala Bute”, în care Elena Udrea are o condamnare la 5 ani de închisoare, dar și procesul în care Darius Vâlcov a fost condamnat în primă instanță la 8 ani de detenție.

Foto: Pixabay

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă