Se desființează Astra Giurgiu, după ce patronul Ioan Niculae a fost condamnat la 5 ani de pușcărie? Prima reacție oficială: „Am decis asta! Avem un plan făcut cu dumnealui” EXCLUSIV

1 lună in urmă 2

Dani Coman, președintele Astrei, a reacționat, în exclusivitate, pentru ProSport, după ce Ioan Niculae, patronul formației giurgiuvene, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare.

Condamnarea primită de Ioan Niculae vine ca decizie în dosarul de corupție „Interagro”.

Patronul Astrei are o avere de aproximativ 340 milioane de euro.

Dani Coman, prima reacție după condamnarea lui Ioan Niculae

„Este o situație foarte grea. Este o problemă personală a domnului Niculae, care nu va afecta foarte mult clubul. Noi suntem alături de dumnealui și de familia dumnealui în această perioadă, dar nu putem face prea multe.

Astra va merge înainte, asta am decis. În mare avem o strategie, ne-am făcut un plan împreună cu domnul Niculae. Ne-am gândit la toate variantele, nu suntem luați pe nepregătite. Vom merge cu toate greutățile, așa cum am făcut-o și până acum”, a declarat Dani Coman pentru ProSport.

The post Se desființează Astra Giurgiu, după ce patronul Ioan Niculae a fost condamnat la 5 ani de pușcărie? Prima reacție oficială: „Am decis asta! Avem un plan făcut cu dumnealui” EXCLUSIV appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă