Scutirile medicale ale unor polițiști locali din Ploiești: Nu au voie să patruleze când plouă sau să poarte armă

1 săptămână in urmă 34

Aproximativ 60 de polițiști locali din Ploiești, majoritatea de la Ordine Publică, au diverse afecțiuni medicale care vin la pachet cu o serie de scutiri pe care aceștia le au în timpul serviciului. De exemplu, unii dintre aceștia nu pot patrula când plouă afară, nu au voie să conducă autovehicule sau nu pot purta armă, dezvăluie Ziarul Incomod.

În ultimele zile, în Ploiești au avut loc mai multe acte de vandalism, fiind distrus mobilierul stradal. Situația a relevat faptul că, la Poliția Locală, mai mulți agenți sunt scutiți de patrula de noapte pe baza unor adeverințe medicale.

Primarul Andrei Volosevici a anunțat marți, 4 mai, în timpul unei conferințe de presă, că din totalul de 102 polițiști locali de la Ordine Publică zece pot lucra doar la schimbul 1. Printre afecțiunile care stau la baza acestei decizii medicale se numără și aceea că unii dintre cei zece suferă de tensiune.

Edilul spune că a transmis o adresă la CAS, prin care a solicitat o reverificare a documentelor medicale care „stau la baza deciziilor cel puțin ciudate și a unor încadrări ciudate”.

Potrivit directorului Poliției Locale Ploiești, Adrian Vaida, sunt, de fapt, 60 de polițiști locali cu diverse scutiri medicale. Majoritatea sunt de la Ordine Publică, însă o parte sunt și de la Serviciul Circulație.

  • 26 dintre polițiștii de la Ordine Publică nu au voie deloc să lucreze la schimbul 3, adică să patruleze noaptea.
  • Unii dintre polițiști nu pot lucra în schimbul 2 din cauză că au tensiune.
  • Alții nu au voie să lucreze în intemperii, adică să patruleze când plouă sau când ninge.
  • Din totalul de 60 de polițiști locali cu diverse scutiri medicale, unii au interdicție în a purta și a folosi o armă, iar alții nu au voie nici măcar să conducă autovehicule.

Adrian Vaida a precizat că, în această situație, este nevoit să modifice fișa postului a fiecărui salariat care are probleme medicale, astfel încât acesta să fie scutit de la activitățile interzise de medici.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă