Școlile și grădinițele private vor fi închise. Guvernul va modifica HG care lăsase învățământul particular în afara reglementărilor la ora 11.00

1 lună in urmă 41

​​Guvernul urmează să modifice, în ședința de la ora 11.00, Hotărârea de Guvern care lăsase în afara reglementărilor privind restricțiile școlile și grădinițele private, a confirmat ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru HotNews.ro. Acest HG publicat vineri seară permitea ca unitățile de învățământ particulare să funcționeze cu prezență fizică, ca și până acum, deși pentru învățământul de stat a fost impusă o vacanță de două săptămâni începând de luni, iar pentru cele private Comitetul pentru Situații de Urgență decisese suspendarea prezenței fizice în perioada 25 octombrie - 5 noiembrie.

  • Dacă articolul din decizia CNSU (art. 8.1, vezi mai jos ce prevede acesta) va fi preluat în noul HG, modificat, atunci școlile și grădinițele private vor avea posibilitatea să facă ore online, pentru că nu se suspendă decât prezența fizica, nu se impune și vacanță.

Ministrul interimar al Finanţelor, Dan Vîlceanu, a declarat duminică seară că în cursul zilei de luni va fi remediată „scăparea” din hotărârea de guvern referitoare la grădiniţele şi şcolile private, astfel încât şi acestea să intre în vacanţă.Întrebat ce se întâmplă cu şcolile private, de luni, dacă elevii vor intra sau nu în vacanţă, Dan Vîlceanu a explicat că personal nu este implicat în această chestiune, dar că luni se va remedia situaţia, relatează News.ro.

„Nu am fost implicat direct în elaborarea acestui act normativ pentru că Ministerul Finanţelor nu are legătură cu şcolile, cu pandemia. Am fost anunţaţi că mâine la 11 va exista o şedinţă în format hibrid pentru a se remedia această greşeală, ca şcolile private să funcţioneze la fel ca celelalte şcoli. Imediat va fi publicat în Monitorul Oficial. Se mai întâmplă asemenea lucruri, nu cred că e un moment în care să dai vina pe cineva. E o chestiune legată de Ministerul Educaţiei, Sănătăţii, CNSU”, a declarat Dan Vîlceanu, la Digi24, duminică seara.

Ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu a explicat duminică, la Digi 24, că nu are temei legal să impună o vacanță și învățământului privat și că, dacă Hotărârea de Guvern care a lăsat învățământul privat în afara reglementărilor nu va fi modificată, va fi o discriminare între elevii și preșcolarii care merg la grădinițe și școli de stat și cei de la privat, ceea ce, spune el, „nu este normal”.

Cîmpeanu susține că a fost de acord cu vacanța de două săptămâni doar pentru că era în interesul stării de sănătate a copiilor și că „presupune” că a fost vorba de o scăpare la nivelul Guvernului „sau a fost o neînțelegere în plan juridic asupra a ceea ce se poate reglementa și ce nu se poate reglementa”.

Întrebat dacă cineva a făcut intenționat modificarea, acesta a răspuns: „Nu sunt în măsură și nu am dreptul să fac aceste supoziții.”

  • Potrivit INS, 5,3% din populația școlară învață în învățământul privat.

Ce prevede HG prin care școlile private pot funcționa cu prezență fizică


Citește aici textul Hotărârii de Guvern publicată în Monitorul Oficial vineri

Hotărârea de Guvern emisă vineri prevede că „în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ sunt permise activitățile didactice și alte activități specifice, precum și organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educației și am ministrului sănătății”.

Astfel, având în vedere că există și ordinul de ministru de vineri prin care se impune vacanță în perioada 25 octombrie - 5 noiembrie în grădinițele și școlile de stat, cele private pot funcționa ca și până acum, fizic.

Potrivit acestui HG, after-school-urile se închid timp de 14 zile, de luni. Creșele rămân deschise.


Cum au rămas școlile și grădinițele private în afara reglementărilor legate de suspendarea activității cu prezență fizică - explicațiile ministrului

Redăm declarațiile și răspunsurile lui Sorin Cîmpeanu, într-o intervenție la Digi24:

  • „Ministerul Educației a fost abilitat de CNSU pentru punerea în aplicare a Art. 7 din Hotărârea 91 (a CNSU), respectiv vacanță pentru grădinițe și școli de stat. Pentru cealaltă parte a sistemului de educație, Ministerul Educației nu poate impune structura anului școlar, nu poate impune vacanță unei școli private.
  • Hotarârea CNSU era una foarte corectă, pentru că elimina discriminarea din această perspectivă între învățământul de stat și cel privat. Din păcate însă, în Hotărârea de Guvern, a fost abilitat ministrul educației și a fost emis ordinul de ministru, a făcut ceea ce trebuia pentru instituirea vacanței de două săptămâni (maximul cât se poate recupera fără pierderea unor zile de școală), și trebuia să fie preluat în Hotârârea de Guvern atât conținutul Art. 8.1, cât și cel al Art. 8.2 care reglementează suspendarea activităților în after-school-uri. A fost preluat cel cu after-school-urile, nu a fost preluat reglementarea 8.1 care impune suspendarea prezenței fizice în școlile și grădinițele private.
  • Ministerul Educației și-a făcut datoria și a atras atenția că dacă nu va fi preluată în Hotărârea de Guvern, vor fi probleme cu aplicarea acestei reglementări.
  • Și ce vi s-a răspuns? Atribuțiile Ministerului Educației sunt de a aduce la cunoștință, decizia nu este la MEN. Nu vă spun ce mi s-a răspuns pentru că face parte din discuțiile private de la nivelul Guvernului.
  • Dacă nu se reglementează rapid va fi o discriminare între elevii din învățământul de stat și cel privat. Nu este normal să existe această discriminare. Da, susțin această reglementare.
  • Cum să se reglementeze? Vom vedea. De exemplu, se poate completa Hotărârea de Guvern.
  • Cineva a făcut intenționat modificarea? Nu sunt în măsură și nu am dreptul să fac aceste supoziții.
  • A fost o scăpare? Îmi place să presupun că da sau a fost o neînțelegere în plan juridic asupra a ceea ce se poate reglementa și ce nu se poate reglementa. Pentru mine ca ministru al Educației este clar: nu am niciun temei legal prin care să oblig școlile private să instituie vacanță într-o anumită perioadă. Eu sper că Guvernul va rezolva această problemă. CNSU a reglementat deja, după CNSU doar Guvernul poate valida Art. 8.1, care este unul corect.
  • Deci vorbim de un caz de discriminare. „Da. Atât timp cât am acceptat ca ministrul al Educației, și nu am făcut-o ușor, această vacanță a elevilor, dar am acceptat pentru că a fost în interesul general de asigurare a stării de sănătate a elevilor, atunci este normal să se aplice unitar, nu doar pentru cei din școlile din stat”.

Ce prevede ordinul de ministru prin care se stabilește vancața începând de luni (în forma inițială, acesta nu avea sintagma „de stat”):

  • „Prin derogare de la prevederile Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.243 din 5 februarie 2021, privind structura anului școlar 2021-2022, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 156 din 16 februarie 2021, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie 2021, preșcolarii și elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal de stat sunt în vacanță.
  • Art.2 Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.”

Ce decisese CNSU cu privire la creșe, grădinițe, școli și universități

„Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

7. (1) Se abilitează Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru pentru acordarea unei vacanțe suplimentare de două săptămâni pentru învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal în perioada 25.10.2021-05.11.2021, precum și pentru stabilirea ulterioară, dar nu mai târziu de data de 05.11.2021 a modificărilor privind structura anului școlar.

(2) Se propune emiterea de către Ministerul Educației a unei instrucțiuni prin care să se recomande instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ trecerea în online a tuturor activităților în perioada 25.10.2021-05.11.2021.”

Ce s-a decis în legătură cu grădinițele și școlile private și after-school-uri

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis vineri că, odată cu intrarea în vacanța de două săptămâni pentru toți elevii, se vor închide și unitățile de tip after-school, începând de luni, 25 octombrie.

În Hotărârea CNSU se prevede astfel:

8. (1) Se suspendă activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în toate unitățile de învățământ privat, inclusiv în cele cuprinse în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, pentru perioada 25.10.2021-05.11.2021.

(2) Se propune suspendarea activităților cu prezența fizică la nivelul tuturor unităților sau operatorilor economici care desfășoară activități tip after-school, în perioada 25.10.2021-05.11.2021.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă