Școala în Suedia, din martie 2020 și până acum, explicată de o elevă din Göteborg: Sistemul online funcționează bine, dar cu toții suntem nerăbdători să ne întoarcem la școală deoarece vrem să ne revedem colegii

2 luni in urmă 7

Suedia este una dintre puținele țări din lume care a ținut școlile deschise din mijlocul lunii martie anul trecut, chiar și când ratele de infectare cu Covid-19 erau mari. Acum, însă, elevii din anii terminali de liceu au trecut la învățarea online.

Autoritățile naționale și sănătatea publică din Regatul Suediei au decis să continue primirea copiilor la școală la începutul pandemiei și a rămas așa până de curând. Când s-a putut, orele cu prezență fizică au fost obligatorii pentru toți elevii cu vârsta până în 16 ani, în general fără mască obligatorie atât pentru ei, cât și pentru profesori.

Într-un interviu pentru Edupedu.ro, Antonia Duță, elevă care învață la o școală din Göteborg de 4 ani, prezintă și descrie situația învățământului suedez pe care o trăiește diferit de aproape 11 luni.

Edupedu.ro: ”În martie anul trecut, elevii suedezi au făcut parte din sutele de milioane de elevi la nivel global care au fost afectați de închiderea școlilor, conform unei informări UNESCO. Mai exact, ce s-a întâmplat la voi în Göteborg și ce vi s-a spus că va urma?

Antonia Duță: Era cam pe la începutul pandemiei, erau primele cazuri de COVID-19 în oraș când am primit informarea ca școala se va închide. A fost o decizie guvernamentală, iar în prima zi după vacanța de primăvară ni s-a spus că de la ora 12 ne vom duce acasă, toate clasele de liceu. Apoi de a doua zi se vor începe cursurile digitale. Ni s-a spus, ca până atunci, să avem grijă de noi, de igiena noastră și dacă avem simptome să ne izolăm. În Suedia mare parte din sistemul de învățământ este deja digital, cu sisteme online și notele trecute tot prin interfața online. Așa că tranziția a fost naturală într-un fel, deși au existat anumite probleme. Sistemul online funcționează bine, dar cu toții suntem nerăbdători să ne întoarcem la școală deoarece vrem să ne revedem colegii. Este incomparabilă experiența online cu experiența de liceu din viața reală.

Edupedu.ro: Ați avut perioade de revenire la situații de prezență fizică până la vacanța de vară? Dacă da, cum s-au organizat școlile atunci, din această privință?

Antonia Duță: Da, câteva situații. De exemplu când am dat examenele naționale la limba străină aleasă, matematică și engleză (în Suedia, aceste examene se dau în fiecare an de liceu, dar nu au importanța pe care o au în Romania când e vorba de nota finală. Sunt doar un fel de verificare a cunoștințelor elevilor.). Acestea s-au dat în incinta școlii. Am venit la școală, am avut dezinfectant disponibil în fiecare clasă. A existat o limită a numărului de elevi în fiecare sală, maxim 15, iar daca un elev prezenta simptome, era rugat să stea acasă, cu oportunitatea de a scrie testul în altă zi. Școala mea este o școală privată, ca multe altele din Göteborg. Deci, deși există anumite repere universale, există și o libertate între cum alege fiecare scoală să facă. (Aici, poți alege orice fel de liceu, privat sau public, iar pe durata învățământului, totul se plătește din taxe. Adică toate școlile sunt gratuite, nu contează dacă sunt private sau publice.)

Edupedu.ro: În timpul școlii online, ai cunoscut colegi care au fost nevoiți să împrumute dispozitive electronice de la școală / au fost ajutați de stat să participe la cursurile online?

Antonia Duță: Probabil că, în anumite cazuri, unii elevi au trebuit să împrumute calculatoare de la școală. Deși nu am auzit de asta – toți prietenii mei au avut tehnologia necesară acasă. Școala mea este una diferită, deoarece, la majoritatea școlilor, elevii primesc calculatoare personale pe care le păstrează pentru toată durata studiilor. La noi, se pot împrumuta calculatoare, și sunt sute de laptop-uri în școală depozitate în acest scop.

Edupedu.ro: Peste vacanța de vară, majoritatea statelor europene și nu numai au lucrat la îmbunătățiri din punctul de vedere al logisticii și întâmpinării noului an școlar, 2020-2021. Cum a început școala în septembrie la voi?

Antonia Duță: A trecut atât de mult timp din septembrie până acum! Chiar crezusem că vom petrece tot anul școlar la școală, deoarece cazurile de COVID scădeau. Dar nu a fost așa. Din cate îmi amintesc, școala a plasat dezinfectant în multe locuri din clădire și în fiecare clasă, dar deși a fost recomandată distanțarea socială, aceste lucruri nu s-au respectat de către elevi. Au fost impuse și niște restricții la cantina școlii, dar nici acestea nu s-au respectat de elevi așa cum ar fi trebuit. Pe hârtie, au fost niște restricții, dar în realitate, nu au existat. Școala a început ca de obicei. Eram relaxați și ne gândeam ca pandemia era pe sfârșite, sătui de 6 luni de online teaching. Pe vremea aia era un mic tabu să porți mască, un lucru ce sigur ar fi atras atenția altor copii. Așa că nimeni nu a făcut asta. Nici nu a fost impus de școală sau de stat să se poarte mască.

Edupedu.ro: Din septembrie și până acum, de câte ori ați stat acasă? Și cum s-au desfășurat orele de acasă (platforme de învățare, resurse, comunicarea cu profesorii)?

Antonia Duță: Stăm acasă cam de la începutul lui octombrie. Am avut toate resursele de învățare pe canalele noastre de Teams (Microsoft). La fiecare oră avem un canal specific pentru fiecare materie, în care avem toate apelurile cu profesorii. Prezența se confirmă prin a da like unui mesaj la începutul, respectiv sfârșitul lecției. Avem o întâlnire, ni se da ceva cu care sa lucram, câteodată ne pun profesorii în break-out rooms să discutăm. Comunicarea cu profesorii a fost foarte funcțională, eficientă. De fiecare dată când avem o întrebare, putem suna profesorul individual atunci când vedem în orarul lor digital că nu au oră. Putem vedea orarul tuturor profesorilor într-un program special, atunci când le introducem numele.

Edupedu.ro: Descrie-mi o zi de școală cu prezență fizică. De la mijloc de transport, dezinfectare, clase, program (decalat sau nu), desfășurarea orelor, scenariile de funcționare de acolo. 

Antonia Duță: Iau autobuzul (am card de la școală și călătorii gratuite pe toata perioada studiilor), acolo eu aleg să port mască (deși nu este obligatoriu). Câteodată vin reprezentanți de la firma care se ocupă de mijloacele de transport cu dezinfectant și îl împart tuturor călătorilor. Apoi, când ajung la școală, mă dezinfectez, îmi pun hainele și cărțile în dulap, iar apoi mă duc la oră. Orele se desfășoară în mod obișnuit, doar că băncile sunt puse la o mai mare distanță între ele și nu putem sta mai mult de 8 într-un grup adunați.

La cantină, nu putem sta mai mult de 3 la o masă. Obligatoriu, înainte să mâncăm trebuie să ne spălăm pe mâini. Putem intra la cantină doar la ora exactă de lunch, care este decisă de conducerea școlii pentru fiecare clasă, așa încât să nu fie prea mulți în cantină în același timp. Profesorii fac ture și supraveghează în cantină, ca toți să se spele pe mâini, să nu stea la masă prea multe persoane etc. Atunci când stăm la coadă ca să ne luăm mâncarea sunt puse stickere pe podea cu distanța pe care trebuie să o avem între noi. Nu avem voie să ne folosim telefoanele în cantină, deoarece sunt pline de microbi și nu le putem dezinfecta așa des încât să fim în siguranță.

Sunt amplasate dozatoare cu dezinfectant peste tot prin școală. Le folosim cât de des posibil în timpul zilei și încercăm să păstrăm distanța. 

Edupedu.ro: Anul viitor susții examenele de final de ciclu liceal. La noi, este bacalaureatul bazat pe conținut. La voi cum se întâmplă?

Antonia Duță: Aici nu există bacalaureat sau examen final. Toată media se bazează pe notele finale ale tuturor cursurilor pe care le-ai studiat în cei 3 ani de liceu. Dacă mediile tale nu sunt destul de mari pentru a intra la universitatea dorită, atunci poți da un examen special care îți evaluează cunoștințele la matematică, engleză și suedeză. Îți poți mări media prin acest examen. 

La sfârșitul liceului fiecare elev face o lucrare finală, pe orice subiect ales, de minim 20 de pagini. Sunt anumite criterii care trebuie îndeplinite pentru această lucrare, în funcție de ce profil ai ales (socio-umanist, mate-info, științe ale naturii). Această lucrare poate fi aprobată sau nu, deci nu se notează într-o scală a notelor. De menționat că noi avem aici note de la A la F. 

Edupedu.ro: Vi s-a spus ceva despre adaptarea examenului la materia parcursă până acum?

Antonia Duță: Nu, nu am primit niciun fel de informare despre adaptarea examenului. Nu cred că este nevoie să fie adaptat, chiar dacă trecem printr-o pandemie, pentru că sistemul suedez se bazează pe cunoștințele și calificările pe care le-ai dovedit în toți cei 3 ani de liceu, nu se axează pe un singur examen. Acest sistem are avantajele sale, scapi de stresul de a dovedi tot ceea ce știi într-un singur examen, dar dezavantajul este că absolut tot ce faci în liceu contează și determină ce notă vei primi. Așa că trebuie mereu să fii pe fază, cum s-ar zice. :)”

Context: Suedia a avut parte de o agravare treptată a crizei Covid-19, evoluție ce a continuat în a doua parte a anului trecut, dar și în aceste condiții a continuat școala față în față, doar cu recomandări de igienă sporită, pentru toate clasele cu excepția ultimilor ani de liceu, care au trecut de câteva luni la predare 100% online, potrivit TheLocal.se.

Foto: © Jelena Maric | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă