Schimbări radicale ale vremii: ce urmează după valul de ger siberian

1 săptămână in urmă 11

VINERI, 14 IANUARIE 2022, 09:30

SURSĂ: realitatea.net AUTOR: REALITATEA.NET

Vineri, 14 ianuarie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valorile termice vor continua să crească în toată ţara, astfel că cele diurne se vor situa în jurul normelor specifice pentru mijlocul lunii ianuarie în regiunile intracarpatice şi peste mediile multianuale în rest, cu maxime între minus 1 şi 9 grade Celsius, iar minimele vor fi cuprinse între minus 5 şi 3 grade Celsius. 

Cerul va fi variabil în regiunile sudice, dar cu înnorări în restul ţării. Ziua vor fi ninsori slabe în zona Carpaţilor Orientali, iar noaptea se vor semnala precipitaţii mixte local în nord, în est şi pe spaţii restrânse în centru. Izolat, cu probabilitate mai mare în Maramureş şi nordul Crişanei, se va depune polei. 

Vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 100 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, spulberând zăpada. Intensificări temporare, cu până la 55…60 km/h, vor fi şi în Moldova, sudul Banatului şi al Olteniei şi pe litoral şi izolat, cu viteze mai mici, în celelalte regiuni. Dimineaţa şi noaptea, pe spaţii restrânse va fi ceaţă. 

În Bucureşti, valorile termice vor fi în creştere şi se vor situa peste cele obişnuite la mijlocul lunii ianuarie. Temperatura maximă va fi de 6-7 grade Celsius.

Sâmbătă, vremea va fi şi mai plăcută. Meteorologii anunţă valori termice diurne peste cele obişnuite perioadei în aproape toată ţara, însă noaptea va fi mai rece decât precedentele în majoritatea zonelor. Astfel, maximele se vor încadra în general între 2 şi 9 grade Celsius, iar cele minime între minus 10 şi minus 1 grad Celsius. 

Înnorări mai persistente vor fi în sudul şi în estul Transilvaniei unde, cu precădere la munte, vor fi precipitaţii slabe, predominant ninsori; în restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar izolat se vor semnala ploi sau lapoviţă, iar în orele dimineţii, în special în nord-vest, se menţin condiţiile de polei. 

Îndeosebi în prima parte a intervalului, vântul va continua să sufle tare la munte, mai ales pe crestele Carpaţilor Meridionali şi va avea intensificări şi în regiunile estice şi sud-estice şi temporar în centru şi sud-vest. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri se va forma ceaţă, cu probabilitate mai mare în zonele joase din sudul şi din vestul ţării. În Bucureşti, vremea va fi caldă pentru această perioadă din an. 

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 8-9 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de minus 2 grade Celsius. Mai ales seara şi noaptea se va semnala ceaţă.

REALITATEASPORTIVA.NET


REALITATEASTAR.NET


TABU.RO


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă