Scenariu roşu în Bucureşti. Ce restricţii sunt în următoarele 14 zile

2 luni in urmă 6

Scenariu roşu în Bucureşti.  Şedinţa CMBSU a început la ora 09.00. Autorităţile au decis care sunt măsurile care se vor aplica în Capitală, dar şi perioada de valabilitate a acestora.

Principalele măsuri adoptate de CMSUB:

– Unitățile de învățământ își vor desfășura activitatea cu prezența fizică pentru elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, dar și clasele terminale ale școlilor profesionale.

– Prin rotație, câte jumătate dintre elevii unei clase vor veni la școală câte 14 zile.

– Interzicerea activității în restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor, cu excepția celor cazați.

– Interzicerea activității în restaurantele și cafenelele din interiorul clădirilor.

– Interzicerea activității în cinematografe, săli de spectacole, inclusiv a manifestărilor în aer liber.

Cel mai probabil, având în vedere Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă, se vor impune din nou restricţii pentru majoritatea domeniilor – HoReCa, spectacole, cinematografe şi săli de jocuri.

Scenariu roşu în Bucureşti.  Măsurile ar putea fi valabile în următoarele 14 zile. Rata de infectare în Bucureşti a fost, sâmbătă, de 3,12 la mie, după ce în ultimle 2 zile s-au confirmat peste 900 de cazuri de infectare. Sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 906 cazuri, iar vineri 927.

Rata de infectare a trecut de 3 la mie încă de vineri, când era 3,05 cazuri la mia de locuitori.

Potrivit autorităţilor, în Capitală s-au înregistrat şi cele mai multe dintre cazurile de infectare cu noua tulpină din Marea Britanie, dar şi unul dintre cele două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană depistate în România.

Municipiul Bucureşti a ieşit din scenariul roşu în 25 ianuarie.

Raed Arafat: În weekend vor rămâne deschise doar magazinele alimentare şi farmaciile, nu vor fi deschise mall-urile

Raed Arafat: Ne confruntăm cu riscul răspândirii mai rapide din cauza noii tulpini care devine din ce în ce predominantă peste tot

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat, sâmbătă, că ne confruntăm cu riscul răspândirii mai rapide din cauza noii tulpini care devine predominantă peste tot, de aceea toate localităţile ţării sunt monitorizate şi unde se impun măsuri locale sau zonale de carantină acestea vor fi luate. În caz contrar, afirmă Arafat, am putea ajunge la măsuri mai drastice pe plan naţional. Şeful DSU susţine că nu este ”pe masă” în acest moment discuţia despre un lockdown total.

Scenariu roşu în Bucureşti. Elevii din clasele terminale, în sistem hibrid

”Ordinul comun al ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii nr. 3.459/280/06.03.2021 modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2”, a transmis, sâmbătă seară, MInisterul Educaţiei.

Modificările incluse în noul ordin comun sunt:

1. Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referinţă la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, cu excepţia depăşirii pragului de 6/1000, unde intrarea în carantină se aplică imediat.

2. În situaţia în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori dar mai mică de 6/1000 de locuitori participarea la ore este cu prezenţă fizică în unitatea de învăţământ pentru:

– toţi  preşcolarii şi elevii din învăţământul primar,

– elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a şi elevii din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculaţi în  respectivele clase terminale;â

3. La nivelul localităţilor unde este instituită măsura carantinei zonale nu sunt permise activităţile care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi activitatea didactică se desfăşoară exclusiv online.

4. Este permisă organizarea cu prezenţa fizică, în unităţile de învăţământ din localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori a:

– simulărilor examenelor naţionale şi a examenelor pentru anii terminali;

– evaluărilor naţionale;

– orelor remediale pentru toate clasele.

5. Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior. La orele de specialitate din învăţământul vocaţional este obligatorie purtarea măştii de protecţie, cu excepţia orelor de studiu ale instrumentelor de suflat. În acest caz este necesară asigurarea de spaţii individuale pentru exersare.

6. Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, precum şi în timpul tuturor orelor de educaţie fizică desfăşurate în spaţii exterioare.

Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă