Scandalul carantinării Timișoarei. Șeful PNL al Consiliului Județean Timiș, replică pentru ministrul de Interne: Bucureștiul nu înțelege Timișoara cum n-a înțeles-o nici în 1989

1 lună in urmă 2

Decizia de carantinare a Timișoarei s-a transformat într-un război politic. După două săptămâni de carantină, rata de infectare la Timișoara a crescut de la 7,49 cazuri la mia de locuitori la 8,14, iar decizia Comitetului Județean de Urgență de a nu prelungi carantina a fost întoarsă prin decizie a șefului DSU, Raed Arafat. Ministrul de interne, Lucian Bode, spune că nu își explică decizia CJSU de a nu mai prelungi carantina în oraș, iar colegul său de partid Alin Nica, președintele Consiliului Jufdețean Timiș, îi dă replica: "Domnul ministru nu înțelege, cum de obicei Bucureștiul nu înțelege Timișoara, cum n-a înțeles Timișoara nici în 1989, când ne-am revoltat împotriva comunismului".

"Domnul ministru nu înțelege, cum de obicei Bucureștiul nu înțelege Timișoara, cum n-a înțeles Timișoara nici în 1989, când ne-am revoltat împotriva comunismului. Nu înțelege nici acum, când se uită doar la cifre. Timișoara nu reprezintă numai cifre, reprezintă mai mult decât atât”, a afirmat Alin Nica, luni, la Digi24, după ce ministrul de Interne, Lucian Bode, a spus că nu își explică decizia CJSU de a nu mai prelungi carantina în oraș, deși rata de infectare este în creștere.

Alin Nica, lider al PNL Timiș, a susținut din nou că această carantină este pur formală.

"N-o să aibă niciun fel de efect o carantină formală pentru că nu s-a schimbat nimic în viața noastră în urma acestei carantine. O hârtie nu ne ferește de virus, iar oamenii nu mai au răbdare, înțelegere față de niște autorități care sunt închistate într-o metodologie învechită care se poate preta la începutul pandemiei, dar nu după un de zile, când ar trebui să ne rafinăm instrumentele. Eu am dat câteva direcții clare de acțiune în vederea stopării pandemiei. Nu ține de Consiliul Județean să le implementeze, ține de primărie, de prefectură și de ministerele de resort, interne și sănătate”, a mai spus președintele CJ Timiș.

El a acuzat că la Timiș vin mai puține vaccinuri decât la Iași sau la Cluj și susținut că două dintre măsurile care ar trebui luate pentru stoparea pandemiei sunt accelerarea vaccinării și mobilizarea forțelor de ordine în zonele aglomerate.

"Timișoara e un magnet pentru oameni din alte zone, care nu au buletin de Timișoara, ori aceia nu răspândesc virusul? Nu trebuie luați în considerare când stabilim acest indice? Cifrele sunt denaturate, să ne uităm dincolo de cifre și să vedem oamenii din spate”, a adăugat Alin Nica.

Citește și:

Timișoara și comunele limitrofe rămân în carantină pentru încă cel puțin trei zile. Decizia, din ordinul șefului DSUCarantina prelungită în Timişoara - Primarul Dominic Fritz: Salut decizia, previne un colaps iminent al sistemului sanitar / Șeful CJ Timiş, Alin Nica: Îmi cer scuze pentru modul abuziv în care Arafat şi Voiculescu au ales să sporească suferinţa timişorenilorMarilen Pirtea (PNL) despre carantinarea Timişoarei: Prelungirea „dictată” de la Bucureşti ne face să ne întrebăm de ce mai e nevoie de părerea „provinciei”
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă