Scandal major între două vedete la Bravo, ai stil! Celebrities: ”M-au apucat toate spumele”

3 săptămâni in urmă 12

Chiar dacă ediția de vineri a început într-o notă pozitivă, un nou scandal a avut loc în cadrul emisiunii ”Bravo, ai stil!”. Află despre cine e vorba și care a fost deznodământul reacției impulsive.

Noul scandal care a avut loc pe scena ”Bravo, ai stil!”

Ediția de vineri a emisiunii a debutat cu o notă pozitivă, atunci când Ilinca Vandici și Tibi Clenci au fost protagoniștii unui dans care a uimit pe toată lumea. Atât Maurice Munteanu cât și Raluca Bădulescu au fost impresionați de actul artistic al colegilor de platou. Dacă în aparență era o ediție liniștită era, de fapt, liniștea dinaintea furtunii, iar în scena scandalului au intrat Otniela și Ioana Filimon.

Cele două au ales ținute similare, astfel că de aici până la un schimb de replici acide și un adevărat scandal, nu a fost decât un pas. În momentul în care Otniela a început să prezinte povestea ținute, Ioana Filomon a pus paie pe focul care deja ardea. Povestea Otnielei prezenta că se afla în centrul vechi, atunci când o ghicitoare i s-a arătat în cale și i-a prezentat viitorul ei, dar și pe cel al celorlalte competitoare.

Totul a decurs într-o notă optimistă până după momentul defilării Otnielei. Ilinca Vandici a rugat-o să spună care este povestea ținutei, iar de aici s-a dezlănțuit totul. Tânăra a început prin a spune că în centrul vechi a întâlnit o ghicitoare, care s-a arătat dispusă să-i dezvăluie viitorul ei și al adversarelor ei. Aceasta a continuat spunând că ghicitoare i-a transmis Ioanei Filimon că ar trebui să își curețe aura, iar pentru acest lucru, este nevoie de ”post de vorbă”.

Ficțiunea s-a transformat în realitate

Deși Otniela a afirmat că este doar ficțiune, realitatea a luat o întorsătură destul de tensionată, după cum reiese din dialogul celor două:

Otniela: Ca să-ti cureți aura trebuie să faci post de vorbă o zi pe săptămână si ar trebui să fie de miercuri până joi!

Ioana:  Dacă tot e așa să le luăm personal, cum vă place vouă, explică-mi te rog frumos că eu n-am înțeles! Cred că mai bine cereai sfaturi pentru tine!

Otniela: Dar de ce o iei personal Ioana, că e pe glumă!

Ioana: Vreau să-mi explici cu aura asta! Cum e cu curățarea ei?

Otniela: Asta am zis, doamna aia era pusă pe sfaturi și mi le-a dat și eu am venit să vi le zic! E pe glumă!(…) Nu e ceva rău că vorbești mult! Cred că Ioana e singura persoană de la care nu mă așteptam să o ia personal! Pentru că tocmai ea e cea deschisă și vorbăreață! Și mă așteptam să râdă!”.

În cele din urmă, acest conflict a luat sfârșit, iar Otniela a explicat că a fost doar o glumă, fără a încerca să aducă jigniri cuiva.

„N-am mai apucat să zic ce am vrut sa fac și chiar m-a suprins reactia Ioanei. Nu stiu de unde a pornit toata treaba, ma bucur ca s-a terminat, s-au lamurit lucrurile. N-a fos cu rautate”, a spus Otniela la testimoniale.

Ioana, la rândul ei a afirmat că atunci când a auzit ideea de ”a-și curăța aura”, nu s-a mai gândit mai departe, însă neînțelegerea dintre cele două a luat sfârșit la scurt timp.

”M-au apucat toate spumele când am auzit-o pe Otniela că mi-a zis că ar trebui să-mi curăț chakra vieții. Eu am crezut că zice că am nevoie de exorcizare, că au intrat dracii în mine. Eu când am auzit de curățat de chackre mi s-a tăiat filmul. M-au apucat nervii. Otniela zicea ceva, fetele altceva, n-am mai înțeles nimic”, a declarat Ioana.

The post Scandal major între două vedete la Bravo, ai stil! Celebrities: ”M-au apucat toate spumele” appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă