Scandal la Rezidenţiat 2020. Petiţie pentru recalcularea notelor

3 luni in urmă 1

Scandal la Rezidenţiat 2020. Sute de absolvenți de medicină care au picat rezidenţiatul la limită au făcut o petiţie online prin care cer ministerului să coboare pragul de promovabilitate şi să suplimenteze locurile la specialităţi.776 de absolvenţi care au susţinut examentul de rezidenţiat nu au luat punctajul necesar pentru a fi repartizaţi într-un spital și în acest context au inițiat o petiţie online cu tema: „Ar trebui să fie o medie mai scăzută”.

Cel care a avut această inițiativă este un absolvent care a obținut o notă clasată prima sub linie. Valentin Moţăţeanu este cel care a iniţiat petiţia. Este primul sub linie. Valentin Moţăţeanu ar fi vrut să se specializeze ca medic de familie. Dacă ministerul nu va modifica din criteriile de admitere de anul acesta va mai sta un an în afara sistemului. O parte dintre colegii lui va alege calea străinătăţii.

REZULTATE REZIDENŢIAT 2020 Bucureşti. Cu ce note s-a intrat. GRILE REZIDENŢIAT 2020

„Am luat 558 de puncte. Am avut iniţial 561, dar după recorectare mi-au scăzut 3 puncte.(…) Ar fi păcat să se oprească la 559 puncte. Care este diferenţa dintre cel cu 559 de puncte şi cel 558. Adică, ar trebui să fie o medie mai scăzută pentru că aşa este corect şi normal. 500 este o notă de promovare”, consideră Valentin, absolvent de medicină la Craiova, potrivit digi24.ro.

„Să mai dăm examenul de rezidenţiat încă o dată, la anul. Sau, cine doreşte să plece din ţară şi să lucreze în străinătate. De exemplu, în Germania, Austria nu există examen de rezidenţiat. Eu prefer să lucrez la mine în ţară”, povesteşte el, citat de Mediafax.

Scandal la Rezidenţiat 2020, petiţie online: „Stimate Domnule Ministru,

Prin prezenta, Vă solicităm respectuos, suplimentarea numărului de locuri pentru specialitățile deficitare, respectiv coborârea pragului de promovabilitate până la 500 de puncte. În susținerea noastră venim cu următoarele:  1. Există momente 0. Pandemia este un moment sanitar de o mare gravitate; este păcat în fața unei nații să lasați peste 700 de licențiați în medicină, care au efectuat stagii clinice în spitale la patul bolnavului, în afara sistemuluimedical, pentru a lua drumul Occidentului, exact când poporul are cea mai mare nevoie de ei. În contextul pandemic actual un absolvent cu diploma de Doctor Medic poate contribui la reducerea gradului de epuizare a cadrelor medicale;
2. Dorim să muncim în România, stat care ne-a susținut financiar 6 ani pentru a finaliza studiile, deși am putea să ne angajăm în acest moment în alte state ale Uniunii Europene, care nu ne condiționează de obținerea unei note la un examen. Acest examen nu poate anula șase ani de studiu și o diplomă de licență și master, recunoscută în UE;
3. În ultimii ani au rămas locuri neocupate; deși au fost solicitări de organizare a unor sesiuni pentru locurile rămase, acestea au fost respinse;
4. În România există foarte multe comunități rurale fără medic de familie;
5. În urmă cu nu mai mult de 10 ani promovabilitatea se raporta la 50% din nota maximă obținută;
6. Examenul din acest an a avut un grad de dificultate mai ridicat, iar raportarea la nota maximă este discutabilă, având în vedere faptul că au fost ani când s-a promovat cu sub 500 de puncte;
7. Sunteți medic și doctor în științe medicale. Avem mari așteptări de la dumneavoastră, ca așa cum v-ați dedicat în totalitate în deslușirea logicii medicinei de dezastre, să înțelegeți importanța demersului nostru și să răspundeți afirmativ cererii noastre”.

Scandal la Rezidenţiat 2020. Aurora Floarea este absolventă a Universităţii Ovidius din Constanţa. Vrea să fie medic de familie, specializare la care au rămas 130 de locuri neocupate.

„Am dat examenul de rezidenţiat, am obţinut 556 de puncte, iar fără trei puncte nu am reuşit să devin medic rezident. Pentru că gradul de promovabilitate a fost de 60% nu de 50%”, spune Aurora.

Punctajul minim pe care trebuie să îl ia absolvenţii de medicină trebuie să fie de 60% din nota maximă obţinută. Ei cer în petiţia lor şi să se revină la procentul de 50%, aşa cum era acum zece ani.

Între timp, 3.000 de studenți voluntari se pregătesc să meargă în spitale să acorde ajutor medical în contextul pandemiei.

„Studenţii pot participa la procesul de îngrijire a bolnavilor pe baza procesului de recrutare ca voluntar şi vor fi repartizaţi şi vor semna contracte de voluntariat cu Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde vor fi repartizaţi şi vor lucra în unităţile sanitare din judeţele respective sub coordonarea unei persoane desemnate de unitatea sanitară”, spune Raed Arafat.

Luni, rectorii universităţilor de medicină vor avea o discuţie cu ministerul Sănătăţii, în urma căreia va fi transmisă poziţia acestora în legătură cu absolvenţii care nu au întrunit punctajul minim necesar.

Scandal la Rezidenţiat 2020: Numărul de locuri, suplimentat de la 7.061 la 9.116

Aproape 12.000 de absolvenţi au susţinut examenul anul acesta. Au fost peste 9100 de locuri, din care vor fi repartizate aproape 8.600.

”Timp de patru zile, până în data de 27 noiembrie 2020, toţi  candidaţii care au obţinut minim 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu, pe ţară vor alege  locurile/posturile în specialitate, precum şi centrele de pregătire. Ca în fiecare an, repartiţia se face prin  teleconferinţă”, a anunţat,vineri, Ministerul Sănătăţii, printr-un comunicat de presă.

GRILE,  REZULTATE REZIDENŢIAT 2020. Informații suplimentare găsiți aici.

Instituţia anunţă suplimentarea locurilor.  ”Având în vedere numărul de candidaţi care au obţinut punctajul de promovare, anul acesta Ministerul Sănătăţii a decis majorarea cifrei de şcolarizare de la 7.061 la 9.116 pentru a da posibilitatea de a alege un loc sau un post  în specialitate tuturor acestor candidaţi. Un număr 565 sunt locuri suplimentare sunt la domeniul medicină pentru specialităţile: anestezie şi terapie intensivă, boli infecţioase, epidemiologie, igienă, medicină de familie, medicină de laborator, medicină de urgenţă, medicină internă, pneumologie şi radiologie-imagistică medicală”, a mai transmis Ministerul.

Ministrul Nelu Tătaru a precizat că a fost un număr record de candidaţi. “În această sesiune am avut un record de candidaţi, aproximativ 12.000 şi o situaţie epidemiologică specială în care am fost nevoiţi să organizăm concursul. Am luat măsuri pentru protejarea candidaţilor şi personalului implicat în organizare, fiind asigurate condiţiile de siguranţă necesare desfăşurării concursului.  Am aprobat suplimentarea locurilor pentru specialităţi deficitare ca de exemplu terapie intensivă, boli infecţioase sau epidemiologie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă