Scandal la Palatul Buckingham. Meghan Markle, acuzată de hărțuire. Cum se apără soția prințului Harry

1 lună in urmă 1

Meghan Markle, soţia prinţului Harry, este ținta unor acuzații de hărțuire din partea unui fost membru al staff-ului de la Palatul Buckingham, din perioada în care locuia cu familia regală britanică. Maghan s-a declarat "întristată" de aceste acuzații care apar cu câteva zile înainte de difuzarea unui interviu potenţial dăunător pentru coroană, a indicat purtătorul ei de cuvânt, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Cotidianul The Times a relatat miercuri că există o plângere pentru hărţuire care o vizează pe Meghan, plângere depusă în octombrie 2018 de Jason Knauf, pe atunci secretarul de comunicare al lui Harry şi Meghan.

Un purtător de cuvânt al Ducesei de Sussex a declarat că aceasta este "întristată de acest ultim atac asupra persoanei sale, mai ales în calitate de persoană care a fost la rândul său victimă a hărţuirii şi care este profund implicată în sprijinirea celor care au trecut prin suferinţe şi traume".

Avocaţii cuplului au declarat pentru The Times că ziarul "a fost folosit de Palatul Buckingham pentru a colporta o poveste cu totul falsă" înainte de difuzarea, programată pentru 7 martie, a interviului luat de Oprah Winfrey cuplului Harry - Meghan.

Pe de altă parte, Palatul Buckingham s-a declarat miercuri "foarte îngrijorat" de acuzaţiile de hărţuire la adresa lui Meghan Markle.

"Suntem în mod clar foarte îngrijoraţi de acuzaţiile apărute în The Times în urma unor afirmaţii făcute de foşti angajaţi ai ducelui şi ducesei de Sussex", a indicat palatul într-un comunicat.

"Prin urmare, echipa noastră de resurse umane va analiza circumstanţele dezvăluite în articol", se mai arată în comunicat.

Meghan și Harry, interviu cu Oprah

Interviul este aşteptat cu nerăbdare în Marea Britanie, unde presa şi experţii în casa regală aşteaptă cu sufletul la gură posibilele dezvăluiri ale cuplului, care nu a făcut un secret din disconfortul resimţit în cadrul familiei regale înainte de a se retrage din aceasta anul trecut.

Potrivit extraselor deja făcute publice, prinţul Harry a explicat că "marea îngrijorare a sa a fost că istoria se repetă", referindu-se aparent la moartea mamei sale, care şi-a pierdut viaţa într-un accident petrecut în 1997 la Paris, în timp ce încerca să scape de paparazzi care o urmăreau.

Prinţul Harry, în vârstă de 36 de ani, al şaselea în ordinea succesiunii la coroana britanică, a denunţat în repetate rânduri presiunea exercitată de presă asupra sa şi a soţiei sale şi a făcut din aceasta principalul motiv al retragerii sale din familia regală.

Editor : B.P.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă