Scandal în timpul intronizării noului mitropolit al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Mii de oameni au încercat să împiedice numirea

1 lună in urmă 30

Poliţia a dispersat duminică dimineaţă sute de manifestanţi adunaţi în oraşul istoric Cetinje şi hotărâţi să împiedice întronizarea şefului Bisericii Ortodoxe Sârbe (SPC) în Muntenegru, pe care îl consideră drept un "ocupant", a anunţat televiziunea publică (RTCG).

Conform AFP, forţele speciale au tras cu gaze lacrimogene către manifestanţii adunaţi în piaţa centrală a micului oraş, la câteva sute de metri de mănăstirea de secol XV, sediul SPC în Muntenegru, unde trebuie să aibă loc întronizarea mitropolitului Joanikije.

Mai multe mii de muntenegreni, opozanţi ai întronizării lui Joanikije în mănăstirea din Cetinje, considerată un sibol al statului muntenegrean, au venit de sâmbătă în acest oraş din sudul ţării balcanice.

Anunţul privind ceremonia de întronizare în mănăstirea vechii cetăţi regale a provocat în ultimele zile tensiuni în Muntenegru, unde puterea este din 2020 deţinută de un guvern considerat apropiat SPC, al cărui sediu este la Belgrad.

Opozanţii, susţinuţi de partidul preşedintelui muntenegrean Milo Djukanovic (DPS), alungat de la putere acum un an, au ridicat baricade pentru a bloca drumul în oraş şi au petrecut noaptea în jurul focurilor pentur a se încălzi, a transmis corespondenta AFP.


Ei sunt hotărâţi să împiedice trecerea către mănăstirea demnitarilor din SPC, inclusiv a patriarhului Porfirije, care a sosit sâmbătă la Podgorica şi care va celebra întronizarea episcopului Joanikije.

Joanikije îl succede pe arhiepiscopul Amfilohije, care a murit în 2020 din cauza Covid-19, după ce a condus SPC în Muntenegru timp de treizeci de ani.

Muntenegru a devenit independentă de Serbia în 2006, după aproape 90 de ani de viaţă comună dar are relaţii complexe ţara vecină.

O treime din cei 620.000 de locuitori se identifică sârbi, iar unii naţionalişti neagă Muntenegrului o identitate separată. SPC este religia dominantă în ţară dar adversarii săi o acuză că serveşte intereselor Belgradului.

Citeste si:

Protest violent în Muntenegru pentru a opri întronizarea noului mitropolit. Autoritățile nu au reușit să disperseze mulțimea

Ce mai fac foștii miniștrii de Interne ai României de după 1989. Fostul demnitar care doar citește presa și cânta la vioară

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă