Scandal în Senat cu Diana Şoşoacă. A fost chemată poliţia, după ce senatoarea a refuzat să poarte mască

6 zile in urmă 15

Pentru că senatoarea independentă nu a vrut să îşi pună masca, Nicoleta Pauliuc a venit la tribună şi a apelat numărul de urgenţă 112, pentru a cere forţelor de ordine să intervină, iar în final Diana Şoşoacă s-a conformat şi şi-a pus masca.

”Sunt președintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională. Vă cer, respectuos, să instituim, în Parlamentul României, domnia legii. Vă rog ca, potrivit regulamentului Senatului, chestorii să pună în aplicarea Legea 55 și Ordinul 2282 din 22 octombrie 2021, care spune, foarte clar, că se instituie obligativitatea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura în toate spațiile publice, închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun. Vă rog, doamna președinte, să puneți în practică regulamentul și să cereți colegilor noștri să respecte legea.”, a spus de la tribuna Senatului Nicoleta Puliuc.

Preşedinta şedinţei, senatoarea PNL Alina Gorghiu, a aprobat cererea colegei senatoare şi a refuzat să-i dea cuvântul Dianei Şoşoacă, atâta timp cât aceasta nu respectă legea.

Alina Gorghiu, scandal cu Diana Şoşoacă: „Nu permit niciun sunet din savană, până nu vă dau cuvântul”

”Vă mulțumesc, doamna președinte Pauliuc, aveți dreptate, cât conduc eu ședința nu voi accepta ca-n sala de plen să existe senatori care să nu respecte legea, să nu poarte mască” a spus Alina Gorghiu.

”Să știți că mi-ar fi de foarte mare ajutor să-mi spuneți dacă mai e cineva fără mască în afară de doamna Ivanovici-Șoșoacă. Stimată colegă senator, vă rog să vă conformați normelor legale în vigoare. Când spunem că respectăm cu toții legea, cu toții suntem obligați să cunoaștem aceeași lege și orice fel de altfel de sunet din savană nu-l permit decât când vă dau cuvântul. Cine nu va respecta legea nu va lua cuvântul cât timp eu conduc ședința” a adăugat Gorghiu.

Citeşte şi: Gabriela Firea nu este interesată de Ministerul Familiei, dar ar dori o altă funcţie în Guvern

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă