Scandal în Coaliţie. Barna: E un filon, un grup în partidul nostru care spune: dom-le, să ieşim de la guvernare, să plecăm acasă

1 lună in urmă 19

Scandal în Coaliţie. Copreşedintele USR-PLUS Dan Barna afirmă că a guverna în coaliţie e „mult mai greu decât s-ar fi aşteptat să fie”, însă susţine că USR-PLUS va rămâne la guvernare „până la momentul în care va fi evident că nu se pot face reforme”. Vicepremierul admite că există în USR-PLUS „un filon, o grupare” care doreşte ieşirea de la guvernare a formaţiunii.

„Cel mai simplu e să trântim uşa şi să plecăm acasă. E un filon, un grup în partidul nostru care spune: dom-le, să ieşim de la guvernare, să plecăm acasă, nu se poate, ori facem reformele noastre, ori plecăm. Asta e varianta cea mai facilă, este escape-ul, dar este o scăpare care nu ajută cu nimic România, pentru că dacă noi am ieşi de la guvernare am face ştiri două-trei zile, dramatism, burtiere însângerate, jale, după care România e aceea dinainte de USR-PLUS”, a declarat, miercuri seară, la TVR, Dan Barna.

Florin Cîţu dinamitează Coaliţia de guvernare şi îl acuză pe Dan Barna de şantaj pe marginea celor 50 de miliarde din PNDL: „Nu cedez acestui şantaj!” STENOGRAME

El a menţionat că are „şi energie, şi viziunea” de a duce proiectul USR-PLUS „mai departe”.  Barna a reafirmat decizia USR-PLUS de a rămâne în coaliţia de guvernare cât timp se pot face reforme, chiar dacă e „mult mai greu decât s-ar fi aşteptat să fie”.

Scandal în Coaliţie. „Suntem hotărâţi să stăm în această coaliţie până la momentul în care va fi evident că nu se pot face reforme. Eu cred că acel moment nu va veni pentru că am văzut şi la colegii din PNL şi la colegii din UDMR deschidere şi o responsabilitate în ceea ce înseamnă necesitatea de reforme în România”, a adăugat el.

Barna a subliniat că guvernarea se desfăşoară în prezent, „într-un context electoral”, arătând că toate formaţiunile din coaliţie au alegeri interne.

Dan Barna o apără pe Clotilde Armand în contextul semnăturilor adunate de PSD pentru demitere ei: „Gabriela Firea nici nu stă în București, dar e prima la semnături. Ponta s-a grăbit şi el, deşi stă în alt sector. PSD vrea înapoi la butoane”

În ceea ce priveşte „scenariile” conform cărora şefii celor două camere ale Parlamentului vor fi schimbaţi sau vor fi „rediscutate” ministere după alegerile interne din PNL, Barna a negat această ipoteză.

„Nu se va întâmpla acest lucru. (…) Ce vor face colegii de la PNL nu comentez, e dreptul lor, nu e rolul meu să intervin. Ceea ce vrea să spun este foarte clar: această coaliţie, această echipă de guvernare – Cătălin Drulă, Claudiu Năsui, Cristian Ghinea, Ioana Mihăilă, Ciprian Teleman, Stelian Ion şi eu – am venit ca să asigurăm îndeplinirea programului de guvernare. Aceea este miza reală”, a mai spus Berna.

Potrivit surselor G4Media.ro, liderul USR, Dan Barna, le-ar fi transmis partenerilor de coaliție că ”varianta în care voi treceți prin Guvern tot ce vreți voi și noi aplaudăm ca pinguinii nu are cum să reziste”.

În acel moment, premierul Florin Cîțu a spus că nu acceptă să fie șantajat. De aici până la un scandal serios în interiorul coaliției a fost doar un pas. A intervenit și ministrul Justiției, Stelian Ion, dar și președintele UDMR, Kelemen Hunor. Motiv pentru care planul de investiții Anghel Saligny nu a fost aprobat, iar rectificarea bugetară e în aer.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă