Scandal din cauza unui mărțișor, în Argeș: Inspectoratul școlar susține că „învățătoara a valorificat mărțișorul”, în timp ce familia băiatului spune că l-a dus la psiholog după ce aceasta a fost umilit

2 luni in urmă 6

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Argeș au venit, joi, cu noi precizări în cazul elevului, despre care părinții spun că a fost umilit de învățătoare pentru că a adus un mărțișor urât la școală. Inspectorul școlar Liliana Murguleț a precizat într-o conferință de presă că învățătoarea nu l-a jignit pe elev, ci din contră a valorificat cadoul, însă comunicarea dintre profesor-părinte a fost una deficitară.

Elevul din clasa a III-a de la școala din Popești nu s-a mai prezentat la școală în ultimele două zile a anunțat, joi, într-o conferință de presă inspectorul școlar Liliana Murguleț.

„Am solicitat directorului școlii să-mi înlesnească această întâlnire cu părinții elevului, nu a fost posibil lucru acesta. Copilul nu se găsea în sala de clasă, părintele a precizat telefonic domnului director că este la psiholog cu copilul.”, a explicat Liliana Murguleț.

La o zi după ce scandalul a luat amploare, inspectorul școlar a explicat unde s-a greșit și a descris modul în care au decurs lucrurile.

„Nu s-a realizat comunicarea dintre învățătoare și familie, a lipsit. (…) Doamna învățătoare după ce a primit luni un mesaj de la părinte a încercat să discute cu părintele și acesta nu i-a răspuns la telefon. Ea mi-a spus că de 1 martie au venit elevii să-i aducă un mărțișor, printre care și copilul respectiv, el avea în mână o ciocolată și un mărțișor destul de măricel. Doamna învățătoare a avut exprimarea că nu trebuia să-mi cumperi mie un mărțișor atât de mare, în sensul în care era de vorba de un efort financiar, asta a fost gândirea doamnei, nu a fost un lucru pe care l-a verbalizat.”, a mai spus Liliana Murguleț.

De asemenea, aceasta a mai spus că după dialogul purtat cu elevul acesta nu s-a arătat supărat.

„A acceptat fără niciun fel de rezervă mărțișorul, mai mult decât atât, acest mărțișor a fost valorificat pentru că doamna la așezat în vitrină, la vedere. Copilul a mers în bancă nu a fost nicio reacție din partea copilului de supărare. S-au sfârșit orele, toți elevii au mers acasă, nu a fost niciun fel de problemă. Ulterior doamna a primit un mesaj de la părinte că elevul s-a dus acasă plângând”, a mai spus inspectorul școlar.

De cealaltă parte, părinții au un alt punct de vedere.

„Doamna învăţătoare este pretenţioasă la cadouri. Doamna învăţătoare spune că băiatul meu ar fi interpretat greşit ce i-a spus. Însă sunt colegi de clasă ai copilului meu care au confirmat că s-a întâmplat cum a spus copilul meu şi că doamna l-a umilit verbal, am luat legătura cu ei. La fiecare oră, doamna învăţătoare i-a spus că îi dă cadoul înapoi”,a declarat, ieri, tatăl copilului.

Între timp nu au fost dispuse verificări în cazul cadrului didactic.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă