Sat cu canalizare de 300.000 de euro, care stă nefolosită de 7 ani. Localnic: "S-au furat gurile de canal de mult timp"

1 lună in urmă 2

Rețeaua de canalizare s-a făcut în urmă cu șapte ani cu bani europeni în localitatea Bobaia, din județul Gorj. Doar că sătenii n-au vrut să se racordeze, din cauza taxei pe care ar fi trebuit să o plătească. Între timp, la aproape un deceniu de la inaugurare, tot ce era de furat, s-a furat. Primele care au dispărut, spun sătenii, au fost gurile de canal.

Reţeaua de canalizare din satul Bobaia are o lungime de aproximativ trei kilometri. Sistemul a fost înfiinţat în urmă cu 7 ani, însă acesta nu a funcţionat niciodată. De mai bine de un an, locul este prădat de hoţi, care au furat până şi gurile de canal, susțin localnicii:

- Capacele se fură de mult timp, de oamenii care trec pe aici.

- Vi se pare normal?

- Nu mi se pare normal, dar nu avem ce face. Acum e problema cu staţia de epurare, nu e pusă în funcţiune. Şi aia au devastat-o.

Toate aceste furturi au fost reclamate la Poliție.

"Polițiștii din cadrul secției Târgu Cărbunești efectuează cercetări într-un dosar penal cu privire la infracțiunea de furt, sub supravegherea unui procuror din cadrul parchetului de pe lângă judecătoria Târgu Cărbunești", a declarat Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Oamenii au refuzat racordarea

Din cauză că nu funcţionează, sistemul de canalizare creează o serie de probleme. Când plouă, apa se strânge în cămine şi există pericolul să se reverse pe drumurile din localitate. Autorităţiile locale spun că sistemul nu a fost dat în folosință pentru că oamenii nu vor să se racordeze.
„Ea trebuie să lucreze la o capacitate de încărcare. Nu putea să funcţioneze doar cu două, trei racorduri să zic aşa. Şi iniţial nu au fost cereri de racordare şi ulterior au apărut aceste probleme”, explică lie Pietroi, primarul comunei Aninoasa, de care aparține Bobaia. 

Sistemul de canalizare din satul Bobaia a costat 300.000 de euro, bani proveniți din fonduri europene.

Editor : Alexandra Andronie

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă