Șase luni de închisoare! Pedeapsa cerută la Belgrad pentru un star al lui Real Madrid

4 luni in urmă 16

CAMPIONATE  ·  SPANIA

Articol de - Publicat vineri, 23 octombrie 2020, 12:21 / Actualizat vineri, 23 octombrie 2020 12:21

Luka Jovici (22 de ani) este acuzat de autoritățile din Serbia pentru încălcarea carantinei în martie, când a fugit ca să participe la aniversarea iubitei.

Luka Jovici are probleme și la Real, unde nu confirmă deloc investiția făcută de club în 2019, dar și în afara fotbalului. Atacantul de 22 de ani n-a scăpat de dosarul penal din Serbia, unde a omis pe 19 martie să respecte carantina impusă de autorități, după ce fugise, încălcând restricțiile din Spania. Potrivit agenției Taniug, procuratura din Belgrad l-a pus sub urmărire și a cerut șase luni de închisoare, un tribunal urmând să se pronunțe astăzi în privința acuzațiilor împotriva lui Jovici.

30.000 de euro și scapă?

Fostul golgheter al lui Eintracht Frankfurt trebuie să plătească o amendă de 30.000 de euro, care i-ar îndulci pedeapsa solicitată de procurori pentru zădărnicirea combaterii pandemiei de COVID-19 în perioada stării de alarmă instituite de guvernul sârb. În urmă cu o lună și jumătate, Luka a devenit tătic pentru a doua oară, actuala logodnică, Sofia Milosevici, dăruindu-i tot un băiețel.

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Messi e „Regele Clasico”! Cifrele pe care le are argentinianul înaintea duelului cu Real MadridȚSKA Sofia contestă victoria lui CFR Cluj: „Ne-au păcălit! Noi am fost mai buni”

“Ce faceţi aici, concret?”, îi întreba Elena Lasconi pe angajaţi, în prima zi ca primăriţă în Câmpulung. Cea mai grea întrebare. “Ăăăă…

Libertatea

Playtech: Nicușor Dan a făcut-o PRAF pe Gabriela Firea pentru TUPEUL ei! Ce a postat fostul edil i-a scos din minți până și pe bucureșteni
15:00 Tenis, WTA

Turneul din Ostrava

Digi 2
18:00 Fotbal, Liga 1

Gaz Metan - Botoșani

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
21:00 Fotbal, Liga 1

Universitatea Craiova - Academica Clinceni

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
21:45 Fotbal, Serie A

Sassuolo - Torino

Digi 4, Telekom 4
22:00 Fotbal, La Liga

Elche - Valencia

Digi 3, Telekom 3

Program TV complet

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă