Şase copii ucişi după ce armata din Myanmar a deschis focul asupra unei şcoli în care se ascundeau rebeli

1 săptămână in urmă 23

Incidentul a avut loc în satul Let Yet Kone, din regiunea Sagaing, situată în centrul ţării. Myanmar a fost scena violenţelor după ce la începutul anului trecut armata a dat jos de la putere un guvern ales. Mişcările de opoziţie, dintre care unele sunt înarmate, s-au multiplicat în ultimele luni, în acest context armata făcând deseori recurs la forţă.

Reuters nu a putut verifica din surse independente informaţiile.

Potrivit website-urilor de ştiri locale Mizzima şi Irrawaddy, elicoptere militare au deschis focul de armă asupra şcolii găzduite de o mănăstire budistă din sat.

Mai mulţi copii au murit împuşcaţi, în timp ce alţii şi-au pierdut viaţa ulterior, după ce armata a intrat în sat.

Doi localnici, care au refuzat să se identifice, au declarat telefonic că ulterior corpurile copiilor ucişi au fost transportate într-un orăşel la 11 kilometri depărtare şi îngropaţi.

Imagini postate pe social media arată pete de sânge pe clădirea şcolii, avariată de gloanţe.

Într-un comunicat, armata birmană a declarat că membri ai grupării rebele intitulate ‘Armata pentru Independenţa Kachin’ şi ai Forţei de Apărare a Poporului (PDF), o organizaţie umbrelă a gherilelor armate pe care junta le numeşte ”teroriste”, se ascundeau în mănăstire şi foloseau satul respectiv pentru a transporta arme în zonă.

Citeşte şi: Primarul oraşului Doneţk îi acuză pe ucraineni de atrocităţi în oraş. 13 civili ar fi fost ucişi în bombardamentele de luni

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă