SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 2 octombrie

1 month ago 840
Ortodoxe Sf. Sfinţit Mc. Ciprian; Sf. Mc. Iustina fecioara Greco-catolice Sf. ep. Ciprian; Sf. m. Iustina fecioara Romano-catolice Ss. Îngeri Păzitori Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi Sfânta Mucenică Iustina fecioara sunt pomeniţi împreună în calendarul creştin ortodox la 2 octombrie. Sfântul Ciprian a fost filosof şi mare vrăjitor în Antiohia Siriei şi a trăit în timpul împăratului roman Decius (249-251), cel care a declanşat prima persecuţie împotriva creştinilor extinsă în tot imperiul. Născut din părinţi necredincioşi, de neam din Cartagina, Sfântul Ciprian a fost dat din copilărie spre a sluji zeului Apolon. A învăţat magia în Atena, Egipt, Caldeea şi dobândise o mare faimă printre închinătorii la idoli. În Antiohia a mers când era desăvârşit în tot răul: vrăjitor şi fermecător, pierzător de suflete, mare prieten şi credincioasă slugă a stăpânitorului iadului, cu care singur faţă în faţă a vorbit. Despre acest lucru a mărturisit singur, spunând: "Să mă credeţi pe mine că singur pe diavol l-am văzut. (...) Era chipul lui ca o floare de iarbă şi capul îi era încununat cu o coroană prefăcută, nu adevărată, ci nălucire de aur şi pietre luminoase, care lumina chipul acela şi hainele lui erau minunate. Iar când se întorcea încoace sau încolo se cutremura tot locul acela şi mulţi stăteau lângă scaunul lui cu fel de fel de rânduieli ale duhurilor răutăţii, întru mare supunere." (Vieţile Sfinţilor). Aceasta a spus-o singur Sfântul Ciprian despre sine după întoarcerea sa la Dumnezeu. La credinţa creştină a fost adus de către Iustina fecioară şi creştină, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânză de păianjen le-a sfărâmat. Iustina era din Antiohia şi pentru frumuseţea ei un tânăr Aglaid a mers la vrăjitorul Ciprian pentru a-l ajuta să câştige dragostea ei. Mare vrăjitor şi fermecător, Ciprian şi-a pus tot meşteşugul în acţiune, dar eforturile sale s-au dovedit zadarnice. Înţelegând bine că puterile pe care el le credea de neînvins nu pot trece de semnul crucii şi de numele lui Hristos, şi-a venit în fire şi a zis către diavol: "Pierzătorule şi al tuturor înşelătorule, vistierule a toată necurăţia şi înşelăciunea, acum ţi-am cunoscut neputinţa, că dacă de umbra crucii te temi şi de numele lui Hristos te cutremuri, apoi ce vei face când singur Hristos va veni asupra ta? Dacă pe cei ce se însemnează cu crucea nu-i poţi birui, apoi pe cine vei scoate din mâinile lui Hristos? Acum am cunoscut că nu eşti nimic şi nu poţi nimic şi nu ai putere de izbândire" (Vieţile Sfinţilor). A renunţat la magie şi s-a convertit la creştinism: "schimbându-şi obiceiul, din zi în zi mai strâmtă îşi făcea calea vieţii, totdeauna plângând pentru faptele sale cele rele de mai înainte şi a mers din putere în putere şi din bunătate în bunătate" (Vieţile Sfinţilor). Sfântul Ciprian a fost denunţat autorităţilor că a devenit creştin şi din vestit slujitor al zeilor s-a întors la Hristos. Odată cu Sfântul Ciprian a fost întemniţată şi Sfânta Iustina, fiind împreună supuşi la chinuri şi apoi omorâţi prin tăierea capului în Nicomidia, din ordinul împăratului. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cristian Anghelache)
Read Entire Article
Powered By Seo Tools