Sărbătoare mare pe 7 mai. Cele mai importante tradiții de Izvorul Tămăduirii

3 zile in urmă 36

În fiecare an, în prima vineri după Paşte, în Vinerea Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Această zi îi este închinată Maicii Domnului și arată rolul important al Ei în mântuirea omenirii. Marea sărbătoare este marcată de o mulțime de tradiţii şi obiceiuri cu o puternică încărcătură spirituală, de care românii țin cont cu strictețe pentru a le merge bine tot restul anului.

Tradiții de Izvorul Tămăduirii

În prima vineri după Paște, credincioșii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. În fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, creştinii ortodocşi merg la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Agheasma Mică. Apa sfințită poate fi consumată în fiecare dimineață, pe stomacul gol, spunându-se despre ea că face cu adevărat minuni. De asemenea, poate fi adăugată în apa copiilor atunci când se simt rău, în apa animalelor și se stropește chiar și grajdul acestora.

Curs valutar 4 mai 2021. Euro, dolarul și lira au crescut semnificativ

Cu apa sfințită pot fi stropite mașinile, utilajele agricole, pentru evitarea accidentelor Este indicat ca grădinile și țarinile să se stropească cu apă sfințită, atât la semănat, cât și recoltat, pentru a preveni apariția dăunătorilor și a bolilor.

Ziua de 7 mai este perfectă pentru fântânari. Se spune că apele sunt mai zgomotoase, mai tulburi, ceea ce îi ajută pe cei care fac fântâni să găsească mai ușor o sursă de apă. Tot în această zi se curăță și se sfințesc fântânile, pentru că tradiția spune că așa nu vor seca niciodată.

De Izvorul Tămăduirii poți afla cât mai ai de trăit. Se așază o cană de apă sub un nuc sau sub un soc și, dupa câteva ore, dacă găsești pământ pe fundul cănii, înseamnă ca nu mai ai mult de trăit.

În unele zone ale ţării, în această zi se mai practică „Jurământul juvenil”. Copiii cu vârstele între 9 și 14 ani își promit prietenei veșnică, loialitate și fac schimb de obiecte cu valoare sentimentală: un colac, un vas de lut sau o lumânare.

Lucruri interzise de Izvorul Tămăduirii

În această de zi de sărbătoare nu se face nicio treabă casnică. Nu se spală, nu se calcă rufe, și nici nu se croiesc obiecte de îmbrăcăminte. În trecut se spune că nici măcar morții nu se puteau îmbrăca cu haine croite de Izvorul Tămăduirii, pentru că nu erau primiți pe lumea cealaltă.

De altfel, nu uita să dai de pomană pentru cei trecuți în neființă. Bucatele pe care le dai celor săraci trebuie să fie sfințite de preot.

Cel mai important, nu este bine să te cerți cu nimeni în această zi, pentru că relația voastră se va strica pentru totdeauna.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă