Șapte motive pentru care românii aleg tratamentul oncologic în spitalele private PremiQaMed din Viena

1 săptămână in urmă 29


Austria este una dintre țările cu cele mai mari rate de succes la nivel mondial în tratarea cancerului, iar tot mai mulți pacienți români aleg această destinație. Grupul PremiQaMed, unul dintre cei mai mari operatori de spitale private din Austria, a înregistrat în 2021 o creștere de 45% a numărului pacienților din România care au ales spitalele din rețeaua proprie, iar între factorii care au generat avansul se numără eficacitatea tratamentului, tehnologia de top, precum și consilierea în limba română.


Printre motivele pentru care românii aleg să se trateze în cadrul rețelei PremiQaMed se numără:


opțiuni de tratament de ultimă generație;tehnologie modernă;abordare interdisciplinară;suportul continuu în limba română;management profesional al pacienților;fără timpi de așteptare;consiliere ulterioară de încredere. 

„Pacienții români sunt surprinși și foarte încântați că efectele secundare nu au fost atât de intense și de consumatoare pe cât se așteptau inițial (datorită medicației foarte eficiente pe care o aplicăm împreună cu tratamentele oncologice); de asemenea, se bucură că au într-adevăr sprijin continuu, cu privire la toate preocupările lor medicale și administrative, de la medicul curant și de la departamentul nostru internațional și că acest sprijin este oferit și în limba română. Întotdeauna primim feedback foarte bun cu privire la consilierea și serviciile de follow-up eficiente și de încredere pe care le oferim, în special între tratamentele oncologice”, a declarat prof. univ. dr. Johannes Drach, directorul medical al Spitalului Privat Confraternität din Viena, care aparţine grupului PremiQaMed.



Ce trebuie să mai știi despre tratamentele oncologice în spitalele PremiQaMed:


Colaborarea interdisciplinară - terapia modernă a cancerului se bazează pe buna colaborare între specializările individuale, unde radiologi, chirurgi, radioterapeuți și medici oncologi lucrează împreună pentru a dezvolta cel mai bun concept de tratament posibil, pentru fiecare pacient în parte. În spitalele PremiQaMed avem oportunități foarte bune, datorită cooperării strânse între specialiștii din spitalele universitare.


Diagnosticarea oncologică - pentru terapia cancerului un diagnostic exact este esențial, dar și clasificarea precisă a tumorii este decisivă. Noile opțiuni terapeutice vizează proprietățile speciale ale tumorii. Tumora nu mai este examinată doar prin prisma organului unde s-a dezvoltat, ci și în ceea ce privește profilul molecular al tumorii.


Chirurgia minim invazivă - un diagnostic exact și evaluarea riscurilor sunt cruciale pentru tratamentul chirurgical. Și aici avem posibilități inovative și metode chirurgicale care ne permit o abordare minim invazivă - în prim plan fiind întotdeauna îndepărtarea radicală a tumorii. 


A doua opinie oncologică - un diagnostic de cancer provoacă adesea îndoieli, cu privire la diagnosticul exact și terapia recomandată. Pentru ca pacienții să poată lua o decizie informată, cu privire la tratamentul lor, este recomandată o a doua opinie oncologică, de la o echipă de experți („second opinion”). Aceasta poate fi emisă și fără prezența fizică a pacienților.



Spitalele private „Confraternität”, „Döbling” și „Goldenes Kreuz” oferă pacienților posibilitatea de evaluare amănunțită a diagnosticului emis, precum și o recomandare terapeutică, bazată pe cele mai recente cunoștințe medicale.


www.premiqamed.ro


E: [email protected]


T: + 43 1 360 66 7500FB: https://www.facebook.com/premiqamed.ro


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă