Șapte copii mici descoperiți într-o dubă care venea din Anglia în România. Vameșii austriezi l-au reținut pe șoferul român

1 lună in urmă 1

Un control banal la frontiera germano-austriacă de la Passau a dus la reținerea unui șofer român care conducea un microbuz de 9 persoane spre țară. În interiorul mașinii, scrie cotidianul austriac Oberösterreichische Nachrichten, erau 12 persoane, deși în afară de șofer aveau voie să călătorească doar 8 oameni.

Supriza vameșilor a fost că în mașină erau nu mai puțin de 7 copii mici, care călătoreau în condiții extrem de periculoase, niciunul nefiind asigurat. Mașina venea din Marea Britanie și se îndrepta spre România.

În plus față de aceste încălcări ale regulilor de circulație și ale siguranței pasagerilor, șoferul român în vârstă de 27 de ani le-a prezentat agenților vamali un certificat de asigurare fals. Șoferul a fost reținut și i s-a interzis să mai conducă.

În același timp, vameșii au luat din mașină copiii mici și mamele lor și i-au dus într-un adăpost amenajat, la căldură, până când un alt șofer român a sosit și i-a preluat, pentru a continua călătoria spre țară.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă