Sâmbătă începe Olimpiada "Gazeta matematică", organizată fără Ministerul Educației, după ce olimpiadele au fost anulate. Cum se va desfășura și de ce a trimis inspectoratul o adresă cu ton "imperativ" către școli

1 lună in urmă 1

În acest weekend are loc prima etapă a olimpiadei de matematică, transformată în Olimpiada „Gazeta Matematică” și organizată pe cont propriu de Societatea Română de Matematică, după ce toate olimpiadele au fost anulate în acest an școlar din cauza pandemiei printr-un ordin de ministru emis în noiembrie anul trecut. În urmă cu o săptămâna, o parte dintre inspectoratele școlare au trimis în teritoriu o adresă prin care informau școlile că aceste concursuri organizate independent nu implică în vreun fel inspectoratul sau Ministerul Educației și Cercetării, elevii nu vor primi burse, iar cadrele didactice nu vor primi puncte pentru gradațiile de merit. Președintele Societății de Matematică, profesorul Radu Gologan, a explicat pentru HotNews.ro cum se va desfășura olimpiada și cum comentează acest „ton imperativ” al inspectoratului.

Sâmbătă, pe 20 februarie, în toată țara este organizată online prima etapă a olimpiadei, pentru care Societatea de Matematică a acordat libertatea comunităților locale. Nu va fi organizată însă chiar în toate școlile, a precizat profesorul Radu Gologan. „Avem și scenarii de rezervă. Copiii care nu aparțin unor școli care organizează se vor putea înscrie ulterior pe alte platforme sau la alți profesori, la cerere. De aceea etapa 1 are două variante de desfășurare - 20 sau 27 februarie”, a spus acesta.

Soluția găsită de Societatea de Matematică. Gologan: „Nu ne lăsăm, nu vrem să declarăm forfait”

„A fost o întreagă discuție anul trecut legată de desfășurarea sau nu a concursurilor școlare pe perioada de pandemie. A fost o întreagă discuție cu organizații de părinți, de profesori, haideți să facem olimpiada. Noi, Societatea de Matematică, care suntem prima organizație profesională care am organizat concursuri școlare încă din 1902 și am fost primii care am organizat Olimpiada Internațională, am zis „haideți să facem așa cum e trendul acum, să încercăm cu forțe proprii, fără să implicăm ministerul care a dat un ordin pe care nu îl discutăm - prostesc, de altfel, pentru că putea să treacă online. Haideți să îi spunem ministerului că noi oricum facem concurs.

Am avut o discuție cu ministerul, ei erau speriați ca noi vrem să susținem organizarea olimpiadei față în față. Nu. Noi am spus „Noi, dacă nu ne susțineți, organizăm noi, și poate și alte organizații vor face la fel. O facem online cu forțe proprii și cu sponsori”. Și asta am făcut”, a povestit Gologan pentru HotNews.ro.

„Acum două zile am dat un test la București pentru fetele din România care vor să participe la olimpiada europeană pentru fete. Deci nu ne lăsăm. Dorința noastră este, ca țară care a organizat prima olimpiadă internațională și care este respectată în domeniu, să nu apară ca una care face forfait din cauza unei nenorociri de pandemii.

Foarte mulți dintre inspectorii din provincie și-au declarat apartenența la acest demers, în afara slujbei lor, fără niciun fel de discuție. Mai sunt câteva județe în care nu știm care e situația, cred că au mai rămas două județe dar și cu acelea suntem în discuții, dar care nu sunt neapărat legate de aceste ordine transmise ci de profesori și școli care au rămas blocate în mentalitate. E foarte greu în România să dai libertatea unei comunități care a fost zeci de ani de zile închistată în ordinele venite de sus”.

Adresa de la inspectorat și reacția profesorilor

„Din păcate, acum câteva săptămâni, lucrurile s-au dezvoltat și prin asociațiile de la informatică, fizică și așa mai departe care au încercat și ele sa facă lucrurile pe care le facem noi. Un reprezentant al ministerului a reacționat spunând că nu se poate pentru că nu pot fi bugetate. Aceasta a creat o adresă care s-a dus în teritoriu. Unii inspectori au reacționat corect, alții au luat-o razna și au trimis adrese prin care unii profesori s-au speriat și au spus „nu domnule, nu, chit că faceți voi ce faceți, că sâmbătă și duminică, că e muncă benevolă, noi nu ne mai implicăm”. Problemă care se pare că s-a rezolvat pentru că mulți profesori de matematică din teritoriu membri ai Societății, unii sunt inspectori, au spus „orice ar fi, noi nu ne putem bate joc de copiii care s-au pregătit ani de zile să acceadă în poziții importante în concursurile de matematică și să își creeze viitorul prin acestea, pentru că este vorba și de accesul la universități străine, este vorba și de participarea României cu loturi la olimpiadele internaționale ceea ce pentru noi este foarte important”, a relatat profesorul.

Ce spune adresa transmisă de Inspectoratul Școlar al Municipiului București:

”Prin prezenta, vă informăm cu privire la faptul că, în contextul pandemiei de COVID19, în anul școlar 2020-2021, Ministerul Educației și Cercetării, precum și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, nu organizează concursuri și olimpiade școlare.

Concursurile organizate de către diferitele societăți științifice pe specialități (de exemplu: Societatea de Științe Matematice, Societatea Română de Fizică, Societatea pentru Excelență și, pentru Performanță în Informatică), nu implică în vreun fel inspectoratul școlar și/sau Ministerul Educației și Cercetării, participarea cadrelor didactice și a elevilor la aceste competiții fiind voluntară.

De asemenea, precizăm că, eventualele documente eliberate de către organizatori pentru persoanele implicate/participante la concursuri - cadre didactice, elevi (diplome, certificate etc), nu vor fi recunoscute la nivel de MEC/ISMB și nu vor putea fi punctate la gradațiile de merit (în cazul cadrelor didactice), nu vor fi luate în considerare,pentru acordarea burselor de performanță (în cazul elevilor).”

Gologan: „Dacă luați conținutul și spiritul acelor adrese ele nu pot fi contracarate. Dar ele spun pe un ton imperativ, în care spun este muncă de voluntariat a profesorilor, iar ministerul nu va recunoaște niciun fel de rezultat, nu va da puncte profesorilor pentru gradație de merit, nu va diplome, burse, nimic. E ca și cand ai spune, treaba voastră ce faceți, dar noi nu recunoaștem. Pe de altă parte, o diplomă dată de Societatea de Sțiințe Matematice, la marile universități din lume contează mult mai mult decât hârtia pe care o dă ministerul. Asta nu se înțelege încă în țara asta. Factorul politic, semnătura lui nu contează atât de mult.”

„Pe de altă parte, fără să intervenim noi, a apărut și o reacție internațională, pentru că președintele board-ului olimpiadelor internaționale de matematică (IMO - n.r.), profesorul Geoff Smith de la Bath College, care este o personalitate în lumea matematicii, a văzut postarea mea pe Facebook și a reacționat imediat, fără să îl rog eu. Și a scris o scrisoare ministrului: aveți grijă ce faceți cu România”, a povestit Gologan.

Cum se va desfășura olimpiada

„Pe 20 sau 27 februarie - prima etapă. Noi am zis așa, ca să și verificăm cine este dispus, care sunt profesorii care vor să își promoveze copiii și să își arate apartenența la Societate, au toată libertatea să își organizeze la prima fază concursul cum vor - pe școală, pe clasă, pe județ etc. Spre exemplu, județele din nordul țării au făcut un concern și sunt pe aceeași platformă toți. În sud iarăși sunt două sau trei județe care se organizează singuri. În București e mai complicat - e pe școli, unii vor, unii nu vor.

Sunt fundații care contribuie la pregătirea copiilor pentru olimpiadă care și-au declarat apartenența la ce facem noi. Este răspunderea fiecăruia de a își promova ce copii consideră.

Etapa a doua este națională. În etapa a doua, răspunderea totală și corectura va fi de pe o platformă. Și le-am spus - promovați copii slabi, vă faceți de râs. Pentru că apare și numele dvs ca profesor și numele copilului. Problema cea mai mare în a face verificări și testări online este nu numai competența, este etica. Pe care nu o putem controla, orice am face.

Etapa a doua va fi automată, vom avea un clasament național. Apoi vom decide cum facem (etapa a treia - n.r.) Ideea noastră inițială a fost, având în vedere că mai multe universități și-au exprimat dorința de a ne sprijini, dacă se va putea, să facem centre în care faza finală să se desfășoare offline, față în față.

Sperăm să facem apoi un clasament de 500-600 de elevi la fiecare clasă. Să zicem 100 de copii de la clasele de la șaptea la a douăsprezecea, pe care mici nu îi mai aducem că este complicat, și să îi repartizăm în centre la universități. Dacă pandemia ne va permite, nu înseamnă mai mult de 50-60 de copii într-un centru aduși de părinți.

Și să alegem cei 30-40 la fiecare generație de vârstă pe care să îi aducem să îi testăm la București din care să alegem echipele României pentru olimpiadele intenționale, care se desfășoară indiferent.

Pentru cei de la clasele a cincea și a șasea filialele locale pot organiza ceva local pentru elevii care se vor califica.”

Olimpiada Națională Gazeta Matematică (ONGM) 2020-2021 Regulament:

Etapa I (unitate de învățământ)

Se desfășoară online, în organizarea profesorilor de la clasă sau a catedrei de matematică din școală, sub coordonarea Filialei locale a SSMR, și va consta în teste grilă la fiecare clasă cu 20-24 de întrebări cu răspuns unic.De preferință 30% dintre întrebări vor fi inspirate din problemele din GMB sau SGM din anul 2020-21. Timp de lucru 2 ore. Va fi folosită una dintre platformele de conferințe (Zoom, Google Meet, etc.) cu obligația deschiderii camerelor de către elevi și transmiterea către profesor a copiilor scanate ale răspunsurilor în maximum 15 minute după examen. Datele de desfășurare vor fi la alegerea profesorilor (școlii), dintre 20 și 27 februarie 2021. Timp de lucru 2 ore.Profesorii de la clasă vor înregistra calificații o dată cu lansarea platformei naționale.Se recomanda calificarea elevilor care realizează cel puțin 75% din punctaj.Profesorii, școlile sau filialele pot folosi platforme dedicate testării. Pe astfel de platforme corectura se realizează instantaneu, la terminarea testului. Punctajul se poate comunica imediat, sau decalat (de exemplu la 15 minute de la terminarea timpului de lucru stabilit – pentru a nu avea situații în care anumiți elevi își fac conturi fictive doar pentru a vedea răspunsurile), iar toate rezultatele se înregistrează automat într-o bază de date comună.Observație. În situația în care vreun elev dorește a participa fără ca profesorul/școala lui să dorească organizarea, el va fi indrumat a se înscrie la alt profesor din filiala respectivă. Responsabilii filialei vor putea organiza testări cu astfel de elevi.

Etapa a II-a (locală)

Se va desfășura online, la data de 20 martie 2021, orele 1000, pe platforma Naţională a Olimpiadei (construită de SSMR și Intuitext). Profesorii se vor înscrie în prealabil (începând cu 10 martie) pe această platformă prin filialele SSMR, urmând apoi să înscrie datele copiilor calificați la prima etapa.Aceștia vor primi înainte de concurs parolele necesare participării. Vor fi 24 de întrebări grilă cu diverse permutări ale problemelor și variantelor de răspuns generate aleatoriu pentru fiecare elev. Timp de lucru 2 ore. Rezultatele se încarcă automat.Observație 1. În situațiile în care elevul nu poate accesa de acasă platforma, va fi sprijinit de profesorul său să participe din alt loc dotat cu tehnica necesară.Observație 2. Numărul celor calificați pentru etapa a III-a la fiecare clasă va fi decis de Comitetul Științific al Olimpiadei.Etapa a III-a (națională)La aceasta etapă vor participa doar elevii claselor VII-XII. Elevii din clasele a V-a și a VI-a vor fi premiaţi la nivel naţional de SSMR după rezultatele obţinute la etapa a II-a. Filialele pot organiza independent etapa finală pentru a V-a și a VI-a tot online dar la nivel local.Etapa a III-a se va desfășura cu participare fizică efectivă în centre universitare (București, Baia-Mare, Iași, Brașov, Timișoara, Craiova, Constanța) la mijlocul lunii aprilie, în funcție de evoluția medicală în țară. Elevii calificați la etapa locală, vor fi înscriși în centre în funcție de județul de proveniență. Proba va consta în 4 probleme, după formatul obișnuit al olimpiadelor naționale. Timp de lucru 3 ore.Proba va fi urmărită video iar copiile scanate ale rezolvărilor vor fi încărcate de către organizatori pe platformă, imediat după concurs.Comitetul de organizare va anunța din timp o formă de desfășurare online, daca situația pandemică nu permite prezența fizică a elevilor.Corectura se va face online de o Comisie Națională de Evaluare (numită de către Comitetul de Organizare), în prima săptămână după probă. Platforma de concurs va genera în prealabil coduri pentru fiecare elev, astfel încât la evaluare numele și proveniența elevilor să nu fie cunoscute.Comitetul Științific va rezolva eventualele contestații și va propune Comitetului de Organizare validarea rezultatelor, inclusiv calificări pentru etapa de selecție.Etapa a IV-a (selecția loturilor)În funcție de rezultatele de la faza finală, aproximativ 40 de elevi de la clasele IX-XII și 30 de la clasele VII-VIII (eventual și clasa a IX-a, în funcție de vârstă) vor participa la București la două teste de calificare pentru alcătuirea loturilor naționale.Costurile de deplasare și ședere în București vor fi suportate de către școlile din care provin elevii sau de către părinți. Dată fiind situația pandemică, în situații excepționale, SSMR va putea deconta cheltuielile unor elevi, pe baza unei cereri prealabile.Observație. Comitetul Ştiințific va putea decide acordarea de wild-carduri, pentru maximum 10 elevi care nu au obținut calificarea dar au obținut medalii la ultimele două ediții ale Olimpiadelor Internaționale sau Balcaniadelor.

*Istoria participării României la Olimpiada Internațională de Matematică

Anul trecut, olimpiada internațională de matematică a fost organizată la Sankt Petersburg, în septembrie, dar s-a desfășurat online. Elevii români au obținut o medalie de aur, două de argint și trei de bronz. Mai exact, toți cei șase elevi din lotul olimpic au obținut medalii.

În clasamentul pe națiuni, România s-a clasat pe locul 15, cu 152 de puncte, dintr-un total de 105 state.

Societatea de Științe Matematice din România explica atunci că a fost organizat un centru de examen cu supraveghere video, iar elevii au rezolvat problemele în două zile.

De-a lungul timpului, în clasamentul pe națiuni, România a câștigat de cinci ori olimpiada internațională de matematică: în 1959 - la prima ediție, pe care am și organizat-o, în 1978, 1985, 1987 și ultima dată în 1996. România a mai obținut și cinci medalii de aur și opt de bronz pe națiuni.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă