Salvamont: Peste 1.700 de persoane, salvate în ianuarie; 766 - predate serviciilor SMURD sau de Ambulanţă

3 săptămâni in urmă 1

Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină, în luna ianuarie, în 1.685 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, în care au fost salvate 1.768 de persoane. Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe luna ianuarie, a celor 42 de structuri judeţene sau locale salvamont din cele 24 de judeţe cu activitate de salvare montană. "Luna ianuarie, luna de vârf a sezonului de iarnă, a fost caracterizată ca o perioadă cu activitate turistică intensă, cu un număr foarte mare de turişti pe munte, fapt ce a impus asigurarea asistenţă de salvare montană la un nivel ridicat, zilnic, un număr de circa 600 de salvamontişti aflându-se la datorie în zonele montane cu afluenţă turistică mare, în zonele de practicare intensivă a sporturilor montane, în punctele medicale şi de intervenţie din circa 90 de posturi şi baze Salvamont", se arată într-o postare a Salvamont. În această perioadă, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 1.685 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 1.768 de persoane. Dintre acestea, 766 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanţă, iar 5 persoane au decedat pe munte, sarcina salvamontiştilor reducându-se la recuperarea acestora şi transportul pentru predarea la serviciile IML, precizează sursa citată. Din numărul total de intervenţii, 1.418 au avut loc pe domeniile de practicare a sporturilor de alunecare (pârtii de schi şi săniuş); 185 de intervenţii - în restul zonei montane, fiind salvate 268 de persoane, 76 de cazuri s-au prezentat şi au beneficiat de prim ajutor la cabinetele medicale ale bazelor Salvamont; 6 intervenţii au fost în afara zonei montane, în locuri greu accesibile, acţiuni la care salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină cu mijloacele şi tehnicile specifice pentru soluţionarea cazurilor. Prin Dispeceratul Naţional Salvamont - Vodafone/Fundaţia Vodafone au fost primite, direct, 1.432 apeluri prin care anunţau accidente montane, restul apelurilor de urgenţă fiind primite şi preluate direct de către salvamontişti prin Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau prin dispeceratele locale ale echipelor salvamont. De asemenea, în cursul lunii ianuarie s-au primit 1.914 apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană, dintre acestea, 1.020 au fost înregistrate la Dispeceratul Naţional Salvamont-Vodafone/Fundaţia Vodafone, restul de 894 fiind făcute direct structurilor Salvamont locale sau judeţene. "Structurile Salvamont au avut un grad de răspuns de 100% la solicitările specifice domeniului de activitate, doar cu resursele proprii, acest lucru confirmând că acestea sunt organizate corespunzător, îşi dimensionează corect, îşi dezvoltă permanent resursele umane şi materiale şi, în activitatea derulată, nu au solicitat şi au demonstrat că nu au nevoie de alte resurse, exceptând cele de preluare pentru transport al accidentaţilor către unităţile medicale, ambulanţe SAJ, SMURD, respectiv elicoptere IGaV-SMURD, resurse care au fost asigurate corespunzător în baza relaţiei de coordonare operativă existentă cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului de Interne", precizează sursa citată. În cadrul celor 42 de structuri Salvamont din România, singurele structuri abilitate oficial şi care deţin personal operativ de intervenţie, pregătit profesional şi atestat pentru a interveni pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, activează ca personal operativ de intervenţie circa 800 de salvatori montani atestaţi, dintre care peste 300 sunt salvatori montani angajaţi. Cunoscând specificul şi numărul mare de intervenţii în sezonul de iarnă, în toate zonele din ţară în care se practică intensiv sporturile montane de vară, pe traseele turistice, în bazele, posturile şi refugiile Salvamont, serviciile Salvamont vor continua să asigure efective de salvatori montani dimensionate adecvat, astfel încât să se reuşească intervenţia cu operativitate în situaţia producerii de accidente, menţionează sursa citată. Echipele Salvamont, singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale, pot fi alertate prin Sistemul Naţional Unic de Urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT-VODAFONE pentru telefoanele mobile, mai spun reprezentanţii Salvamont. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Oana Popescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă