Salariile la Metrorex au crescut. Venitul mediu în companie este de 10.000 de lei

1 lună in urmă 1

Salariile la Metrorex cresc cu 18%, conform negocierilor de anul trecut, ceea ce înseamnă o majorare cu 200 de milioane de lei față de 2020, a spus ministrul.

Noua linie M5 a presupus angajarea a 900 de persoane, anul trecut, la care s-au adăugat alte 300. 

”Metrorex, din păcate, este într-o situaţie financiară şi structurală, de cheltuieli, foarte dificilă. Subvenţia pentru această companie, cred că acum cinci -şase ani era, din bugetul de stat, undeva la 250 de milioane de lei. Anul trecut s-au plătit 687 de milioane de lei. Ca să faceţi o comparaţie de mărime, bugetul Ministerului Transporturilor, pe bani europeni – este 14 miliarde per ansamblu - dar pe bani europeni e undeva în zona 6-7 miliarde. Deci 10% sau mai mult din banii întregii ţări, care sunt pentru toată reţeaua, să se ducă către subvenţionarea metroului din Bucureşti. Iar nevoile pentru anul 2021 sunt mai mari. Metrorex a cerut chiar 1,1 miliarde de lei.

Salarii Metrorex 2021. Venitul mediu al salariaţilor din Metrorex este de 10.000 de lei 

Numai salariile sau cheltuielile  salariale pe 2021 sunt mai mari cu 200 de milioane de lei ca în 2020 ca urmare a măsurilor luate anul trecut. A fost o creştere a Contractului colectiv de muncă aprobată şi înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă cu 18%. Deci, în vremuri de pandemie în care călătoriile cu metroul s-au prăbuşit şi, prin urmare veniturile companiei s-au prăbuşit, acolo conducerea şi partenerul social au decis că este o mişcare înţeleaptă această creştere de salarii”, a declarat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă la Digi 24. 

Citiți și: Urmează mii de concedieri la stat. Avem documentul ministrului Transporturilor care cere restructurări în toate companiile

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă