S-a reluat mersul trenurilor pe Valea Prahovei după întârzieri de peste 3 ore. Director CFR: „Călătorii vor fi despăgubiţi"

3 săptămâni in urmă 57

S-a reluat circulația trenurilor pe Valea Prahovei S-a reluat circulația trenurilor pe Valea Prahovei

Duminică seara s-a reluat circulaţia trenurilor pe Valea Prahovei. 13 garnituri au întârzieri între 70 şi 200 de minute, anunţă CFR. 

DUMINICĂ, 02 IANUARIE 2022, 23:46

SURSĂ: Realitatea.net AUTOR: REALITATEA.NET

 „Azi, 02.01.2022, în cursul serii s-a produs întreruperea traficului feroviar în intervalul orar 17.00 - 19.04 între staţiile Crivina - Brazi din cauza unui început de incendiu la locomotiva unui tren privat de marfă. Au fost afectate un număr de 13 trenuri ale CFR Călători care tranzitau zona şi care au înregistrat întârzieri între 70 şi 200 de minute.

Mai pot apărea întârzieri la alte trenuri de pe reţea, ca urmare a trenurilor deja afectate, pentru asigurarea legăturilor călătorilor. Circulaţia a fost redeschisă în zonă începând cu ora 19:04, iar programul de circulaţie în zona afectată se va desfăşura în continuare în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA”, au anunţat reprezentanţii CFR.

Pasagerii care au bilete la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate, au precizat reprezentanții companiei feroviare.

A fost alertă în județul Prahova după ce un tren de marfă a fost cuprins de flăcări. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale. Vagoanele erau încărcate cu îngrășăminte chimice. Din cauza incidentului, alte treburi în care se aflau călători au fost blocate pe șine.

REALITATEASPORTIVA.NET


REALITATEASTAR.NET


TABU.RO


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă