S-a întors în timp! Acum arată ca în primul sezon în Liga 1

1 lună in urmă 14

Articol de - Publicat miercuri, 27 octombrie 2021, 09:26 / Actualizat miercuri, 27 octombrie 2021 09:37

Dintr-o revelație în campionatul trecut, Sepsi s-a transformat fix în sezonul în care a bifat prima prezență în cupele europene și a intrat pe noul stadion. Covăsnenii au doar 10 puncte în 13 meciuri, exact ca în primul an de Liga 1.

Din rău în mai rău. Sepsi nu doar că a uitat să câștige, un șir de 12 meciuri fără victorie, 7 egaluri și 5 înfrângeri, cu un singur succes bifat în prima etapă, dar dintr-o candidată certă pentru play-off a devenit o formație ce tremură. 

Cum de play-off nu mai poate fi vorba, echipa e în „hora" pentru evitarea retrogradării, fiind la doar două lungimi de Dinamo, echipă pe care o va întâlni duminică. 

Sepsi, la fel ca în primul an de Liga 1 

De la succesul cu Academica Clinceni, 2-0 în prima etapă, Sepsi n-a mai câștigat. L-a înlocuit și pe Leo Grozavu, antrenorul ce a dus echipa în cupele europene, a venit Cristiano Bergodi, care a cedat ambele jocuri de până acum, 1-2 cu Voluntari, 0-2 cu CFR. 

Doar 10 puncte are Sepsi, 7 dintre ele din remize, cele mai multe din L1, exact același număr de puncte strâns în sezonul 2017-2018, primul pentru formația covăsneană în elita fotbalului românesc. Atunci, la finalul turului, Sepsi avea tot 10 puncte, era pe 12, penultimul loc, adică o situație similară celei de astăzi. 

7 egaluriși o singură victorie a strâns Sepsi în 13 partide în acest sezon

O să fie foarte, foarte greu acum. După primele două etape aveam patru puncte și ne gândeam la play-off, acum ne gândim să nu retrogradăm. Nu găsesc explicații! Din etapa 3, echipa s-a prăbușit
- Laszlo Dioszegi, patron Sepsi

Salvarea lui Sespi s-a numit Neagoe

În acel sezon, returul a fost și mai slab, echipa a mai adunat doar 9 puncte și a intrat în play-out cu 10 puncte. Salvarea s-a numit Eugen Neagoe, care a transformat echipa și în cele 14 runde de play-out a adunat 24 de puncte, iar așa Sepsi a prins locul 3 din 8 în play-out, după Dinamo și FC Botoșani.

 Atunci schimbarea s-a produs în noiembrie, iar în pauza de iarnă tehnicianul a "umblat" serios la lotul de jucători, unul format la acel moment în mare parte din cei ce au fost și la Liga a 2-a. Acum, după aproape 2 ani cu Grozavu, Sepsi a apelat la Bergodi, al cărui început e totuși sub așteptări. 

3 victoriiși o remiză avea Sepsi în 2017, primul an de Liga 1, tot după 13 runde

O nouă „avalanșă" în iarnă!

Sepsi a pierdut mulți jucători în vară, dintre cei mai importanți Safranko, Bouhenna, Florin Ștefan sau Petrila, așa că a fost nevoită să găsească "petice", transferuri care în mare parte s-au dovedit a fi eșecuri. 

Totuși, în iarnă șefii clubului au de gând să renunțe la mai mulți jucători, unii dintre ei mai vechi, cum e cazul lui Tincu, alții aduși în vară, cum sunt Ciunciukov sau Bojici. 

Nu știu ce e în capul jucătorilor, trebuie să recunoaștem că nu jucăm nimic. Nu recunosc echipa. Nu sunt eu genul să urlu sau să țip, i-aș spune domnului Bergodi că echipa nu a jucat nimic, dar asta vede și el
-Laszlo Dioszegi, patron Sepsi 

VIDEO  Ce a spus Dan Petrescu după victoria obținută de CFR Cluj în compania celor de la Sepsi, 2-0

Citește și: 

ANALIZĂ GSP LPF: aliat pentru FCSB, dușman pentru restul Ligii 1!

Patronul lui Sepsi a izbucnit în direct, după o nouă înfrângere: „Sub orice critică! Nu știu ce e în capul lor” + „Sper să mai putem juca în Liga 1”

Playtech: BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă