S-a dezlănțuit la finalul meciului: „Avem probleme cu banii, lumea ne-a pus cruce”

3 săptămâni in urmă 16

Articol de GSP - Publicat vineri, 05 noiembrie 2021, 19:40 / Actualizat vineri, 05 noiembrie 2021 19:42

Gaz Metan a câștigat meciul cu Chindia Târgoviște, scor 1-0. Răzvan Grădinaru (26 de ani), mijlocașul medieșenilor, a făcut o serie de declarații tari la finalul partidei.

Programul complet al etapei #15

„Altădată am primit noi gol pe final, acum am marcat. A ținut «Bărbosul» cu noi azi. Este o presiune mare, pe baza rezultatelor negative sunt și probleme cu banii. Președintele lucrează la chestia asta, sperăm să rezolve cât mai repede, fiindcă e greu să joci fără bani. 

Lumea deja ne punea cruce, pentru că am pierdut cu FCU Craiova și am făcut un egal cu Clinceni. E bine că am terminat turul cu această victorie însă, intrăm în pauză cu un moral bun. I-am făcut și lui mister un cadou, vine ziua lui, îl «scuturăm» și pe el de ceva”, a declarat Grădinaru la Telekom Sport.

Gaz Metan, victorie prețioasă contra Chindiei

Gaz Metan nu a așteptat mult șansa revanșei în fața Chindiei, după eliminarea suferită în „optimile” Cupei României, în urmă cu doar 10 zile. Prima repriză a fost una modestă, fără niciun șut pe spațiul porții.

Eliminarea suferită de oaspeți în minutul 63 a dinamizat jocul. Gabriel Moura și-a lovit un adversar fără minge. Surprinzător, elevii lui Ilie Poenaru au fost mai periculoși în inferioritate. Yuri a tras puternic, din 12 metri, în minutul 79, iar lovitura de grație a fost dată în primul minut al prelungirilor.

Trif a executat excelent o lovitură liberă din lateral, iar Matricardi a dominat spațiul aerian din careul advers și a punctat cu o lovitură de cap.

Chindia și Gaz Metan, vecine de clasament în Liga 1

Gaz Metan Mediaș urcă poziții importante, până pe locul 11 al Ligii 1, cu 15 puncte. Chindia este chiar deasupra, cu 17 puncte.

Citește și: 

Incredibil! Și naționala a primit interzis pe „Arcul de Triumf” » Burleanu dezvăluie: „Ne-am lovit de un refuz”

Iordănescu, vrăjit de o rezervă: „Geniu!” » A dezvăluit jucătorul supărat pentru neconvocare

Playtech: BOMBĂ! Al cui era firul de păr găsit în pumnul Antoniei, fata din Arad incendiată: ”A recunoscut”


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă