Rușii vor pleca din Kazakhstan când vor ei, nu de joi, așa cum a spus Tokayev / Cum îl contrazice ministrul rus al apărării pe președintele kazah

1 săptămână in urmă 15

Forţele colective de menţinere a păcii din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) se vor retrage din Kazahstan după stabilizarea completă a situaţiei din această ţară din Asia Centrală, a declarat marţi ministrul rus al apărării Serghei Şoigu, citat de agenţiile de presă Interfax şi RIA Novosti, citate de Agerpres.

Declarația este total diferită față de cea făcută marți, în fața parlamentului, de președintele kazah Kassym-Jomart Tokayev, care a spus că soldații ruși vor începe să plece de joi și că vor părăsi Kazahstanul în cel mult 12 zile.

Șoigu nu a avansat niciun termen privind retragerea trupelor OTSC din această ţară central-asiatică.

"Forţele colective îşi vor îndeplini sarcinile până când situaţia din Kazahstan va fi pe deplin stabilizată, evident, la decizia conducerii Republicii Kazahstan", a subliniat generalul de armată rus.

La ora actuală, potrivit lui, forţele de menţinere a păcii ale OTSC îndeplinesc sarcini de protejare a unor importante facilităţi militare, de stat şi cu caracter social, potrivit ministrului rus al apărării.

"Într-un timp foarte scurt - doar trei zile - avioane ale Forţelor aerospaţiale ruse au transferat personal şi echipamente militare în Kazahstan. Aceasta a fost posibil datorită unei coordonări eficiente şi operativităţii ridicate a forţelor armate ale OTSC, rezultat al unor exerciţii comune, precum şi experienţei acumulate în timpul desfăşurării trupelor ruse în Siria şi a contingentului de menţinere a păcii rusesc în Nagorno-Karabah", a afirmat Şoigu.

Aceste trupe, constituite în special din paraşutişti ruşi, au fost desfăşurate într-un mod fără precedent în cadrul OTSC, o alianţă compusă din foste şase republici sovietice, aflată sub conducerea Moscovei (Rusia, Belarus, Kazahstan, Armenia, Kârgâzstan şi Tadjikistan).

Potrivit preşedintelui kazah, acest contingent unificat trimis în Kazahstan numără 2.030 de militari, însă unele media ruse au relatat, pe surse, că numărul soldaţilor desfăşuraţi ar fi mai mare.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă