Rușii l-au eliberat pe britanicul Aiden Aslin care fusese condamnat la moarte

1 săptămână in urmă 23

Printre cei eliberați de ruși în ultimul schimb de prizonieri se numără cetățeanul britanic Aiden Aslin, care în iunie a fost condamnat la moarte de un tribunal din autoproclamata Republică Populară Donețk și acuzat că a fost mercenar pentru Ucraina.

Aiden AslinFoto: Twitter

La 9 iunie, britanicii Aiden Aslin și Shaun Pinner, alături de cetățeanul marocan Brahim Saadoune, au fost condamnați la moarte după ce au fost găsiți vinovați de a fi "mercenari" pentru Ucraina de către un tribunal din RPD, a anunțat atunci presa de stat rusă, citată de CNN.

Potrivit RIA, cei trei străini au fost capturați în Mariupol la mijlocul lunii aprilie, în timp ce "se antrenau în vederea desfășurării de activități teroriste".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, Franța, a solicitat insistent Federației Ruse să se asigure că pedeapsa cu moartea nu este executată.

Zece prizonieri de război din mai multe țări, printre care Statele Unite și Marea Britanie, au fost transferați din Rusia în Arabia Saudită, în cadrul unui schimb între Moscova și Ucraina, a anunțat miercuri Ministerul saudit de Externe, citat de AFP.

Prizonierii, de asemenea din Suedia, Maroc și Croația, au sosit în Arabia Saudită din Rusia, iar autoritățile saudite "facilitează procedurile pentru întoarcerea lor în siguranță în țările lor respective", potrivit unui comunicat al ministerului.

Premierul britanic Liz Truss a salutat miercuri anunțul "extrem de binevenit" al eliberării celor cinci britanici ținuți în captivitate de Rusia.

"O veste extrem de binevenită: cinci cetățeni britanici reținuți de pro-ruși în estul Ucrainei au fost repatriați în siguranță", a scris Liz Truss pe Twitter, mulțumind atât președintelui ucrainean, cât și Arabiei Saudite, care a facilitat eliberările în cadrul unui schimb între Moscova și Ucraina.

Preinte cei eliberați se numără și doi veterani americani care au fost reținuți de luni de zile de forțele rusești, au confirmat membrii familiilor lor pentru CNN.

Au mai fost eliberați și americanii Alexander John-Robert Drueke, în vârstă de 39 de ani, din Tuscaloosa, Alabama, și Andy Tai Ngoc Huynh, în vârstă de 27 de ani, din Hartselle, Alabama. Ei au fost capturați în timp ce luptau pentru Ucraina la nord de Harkov în iunie.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă