Rușii aduc modificări mitralierei Kalaşnikov AK-12, folosită de soldații lui Putin în Ucraina

4 zile in urmă 10

Joi, 22 Septembrie 2022, ora 07:44

232 citiri

Arma Kalaşnikov AK-12, folosită de ruși în Ucraina, a fost mofifcată pentru a accelera tragerea şi pentru a oferi soldaţilor mai mult control asupra modurilor de tragere.

Versiunea AK-12, care a intrat în funcţiune în 2018, va avea dezactivată decuplarea în două runde şi va avea un control bidirecţional al modurilor de tragere, precum şi un suport reglabil pentru obraji, a declarat pentru RIA preşedintele Kalashnikov Concern, Alan Lushnikov.

”În cel mai scurt timp posibil, am selectat soluţii tehnice, am realizat un prototip şi l-am prezentat reprezentanţilor Ministerului rus al Apărării”, a spus Luşnikov.

Acesta nu a precizat când va intra în funcţiune arma modernizată, spunând doar că este în stadiul de documentare a proiectării.

Arma de asalt AK-12 dezvoltată de Kalaşnikov, arma generală a forţelor armate ruse, are, printre altele, un calibru de 5,45 milimetri (mm) şi o precizie îmbunătăţită faţă de versiunile sale anterioare.

Producătorul de arme Kalaşnikov a fost sancţionat de Statele Unite în 2014, anul în care Rusia a invadat şi a anexat peninsula ucraineană Crimeea.

UE şi Regatul Unit şi-au impus propriile sancţiuni împotriva Kalashnikov Concern în acest an.

Preşedintele rus Vladimir Putin numeşte invazia în Ucraina ”o operaţiune specială” de demilitarizare a vecinului său, în timp ce Kievul acuză Moscova de acapararea de pământ în stil imperial pentru a prelua un vecin pro-occidental care a scăpat de dominaţia rusă când Uniunea Sovietică s-a destrămat în 1991.

Citește și:

 Mobilizarea va demoraliza și mai mult armata rusă din Ucraina

Discursul lui Vladimir Putin, în care a anunțat începutul mobilizării parțiale și desfășurarea „referendumurilor” în teritoriile ocupate ale Ucrainei, arată că Rusia va fi învinsă,...

 ”Promit că vom menţine sau vom spori sprijinul nostru militar atât timp cât va fi necesar” VIDEO

Promisiunea a fost făcută miercuri seară noul premier britanic, Liz Truss, în faţa Adunării Generale a ONU, scrie AFP. "În acest moment critic al conflictului, promit că vom menţine sau...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă