Rusia susține că acuzațiile privind amestectul lui Putin în alegerile prezidențiale din 2020 sunt nefondate

1 lună in urmă 2

Rusia a transmis miercuri că acuzațiile potrivit cărora președintele rus Vladimir Putin ar fi coordonat o acțiune de manipulare a alegerilor prezidențiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump sunt nefondate. Acuzațiile apar într-un raport al serviciilor secrete americane, relatează Reuters.

Raportul de 15 pagini elaborat de serviciile secrete americane a fost făcut public marți, făcând trimitere la campania electorală de anul trecut când una dintre temele de atac ale lui Trump a fost așa-zisa legătură dintre contracandidatul său democrat Joe Biden și afacerile fiului său din Ucraina.

"Documentul elaborat de serviciile de informații americane reprezintă o nouă serie de acuzații nefondate privind amestecul țării noastre în afacerile interne americane”, a transmis ambasada Rusiei în SUA, pe pagina oficială de Facebook.

"Raportul nu oferă fapte sau dovezi concrete care să demonstreze aceste acuzații", mai transmite misiunea diplomatică.

Washingtonul este așteptat să impună sancțiuni Moscovei săptămâna viitoare, potrivit unor surse citate de Reuters. Sancțiunile ar urma să vizeze și atacul cibernetic asupra instituțiilor guvernamentale americane ”SolarWinds„ considerat a fi unul dintre cele mai grave atacuri, pus pe seama Rusiei. Kremlinul a negat orice implicare în operațiunea SolarWinds.

În același timp, la începutul lunii, SUA au dispus sancțiuni împotriva a patru oficiali ruși ca urmare a arestării liderului opoziției Alexei Navalnîi.

Ambasada Rusiei a mai susținut că Washingtonul dorește să compromită imaginea Rusiei și să dea vina pe Kremlin pentru problemele interne.

"Considerăm că Washingtonul continuă să practice diplomația de megafon, principalul obiectiv fiind acela de a consolida o imagine negativă a Rusiei și de a da vina pe jucători externi pentru destabilizarea situației interne”, se mai arată în declarație.

"Această atitudine a administrației (Biden- n.red) corespunde cu greu propunerii noastre privind un dialog echitabil, bazat pe respect reciproc în căutarea unor soluții la cele mai presante probleme. Acțiunile Washingtonului nu duc la o normalizare a relațiilor noastre bilaterale”.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă