Rusia spune că nu va face concesii, iar SUA nu se așteaptă la progrese înainte de discuțiile despre criza din Ucraina

2 săptămâni in urmă 18

Rusia și SUA au adoptat poziții ferme înaintea negocierilor care au loc în această săptămână pe tema tensiunilor de la granița de est a Ucrainei. Moscova a transmis că nu va face concesii sub presiunea Washingtonului, avertizând că discuțiile s-ar putea încheia mai devreme. La rândul lor, reprezentanții SUA au precizat că nu se așteaptă la progrese și că acestea depind de măsura în care Rusia va detensiona situația, relatează Reuters.

Discuțiile încep luni, la Geneva, și vor continua la Bruxelles și Viena. Ministrul adjunct de Externe al Rusiei Serghei Ryabkov, cel care conduce delegația rusă la Geneva, a precizat însă că este posibil ca diplomația să se încheie după o singură întâlnire, după cum notează agenţia de presă de stat din Rusia RIA.

”Bineînțeles, nu vom face nicio concesie sub presiune” sau pe fondul amenințărilor constante din partea participanților la discuții, a spus Ryabkov.

La rândul său, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat într-un interviu pentru CNN că nu crede că se vor înregistra progrese în cursul acestei săptămâni. Cele două părți vor face propuneri, apoi vor vedea dacă există motive pentru a merge mai departe, a adăugat șeful diplomației americane.

În ceea ce privește solicitarea Moscovei de a primi garanții de securitate din partea Occidentului, SUA și aliații au transmis că sunt pregătiți să discute despre posibilitatea ca fiecare parte să restricționeze exercițiile militare și desfășurarea de rachete în regiune.

Pentru a face progrese reale, este foarte greu de văzut că se întâmplă asta atunci când există o escaladare continuă, când Rusia ține un pistol la tâmpla Ucrainei cu 100.000 de militari în apropierea granițelor sale.

Antony Blinken, secretarul de stat al SUA , pentru ABC News:

Înaintea discuțiilor oficiale, secretarul adjunct de stat al SUA, Wendy Sherman, sa întâlnit cu Serghei Ryabkov duminică la Geneva și i-a spus că Washingtonul „ar saluta progresul real prin diplomație”, a transmis Departamentul de Stat.

Ryabkov a declarat că întâlnirea sa cu Sherman a fost „complexă, dar de afaceri”, potrivit agenției ruse Interfax.

Zeci de mii de soldați ruși au fost mobilizați în ultimele săptămâni în apropiere de frontiera cu Ucraina. SUA și fost republică sovietică vorbesc despre o posibilă invazie, însă Rusia neagă că ar avea astfel de planuri și spune că este vorba despre un răspuns la ceea ce numește un comportament agresiv și provocator din partea NATO și a Ucrainei, care își dorește să adere la Alianța Nord Atlantică.

Luna trecută, Rusia a prezentat un set de cereri la adresa Occidentului, printre care renunțarea la extinderea NATO spre est și încetarea activității Alianței în țările din Europa Centrală și de Est care i-au aderat după 1997. SUA și NATO au respins o mare parte din propunerile Moscovei.

În două conversații din ultimele săptămâni, președintele american Joe Biden l-a avertizat pe liderul rus Vladimir Putin că țara sa se va confrunta cu sancțiuni economice fără precedent în cazul unei noi agresiuni împotriva Ucrainei. Putin a spus că aceasta ar fi o greșeală colosală care ar duce la o ruptură completă a relațiilor.

Pe lângă discuțiile de la Geneva, Rusia urmează să poarte negocieri cu NATO miercuri, la Bruxelles, și joi, la Viena, la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă