Rusia spune că nu este optimistă cu privire la negocierile cu Statele Unite și că nu le va lăsa să se prelungească

2 săptămâni in urmă 12

Rusia a transmis marți că nu este optimistă după o primă rundă de discuții cu Statele Unite asupra crizei din Ucraina și nu va permite ca cererile sale de garanții de securitate din partea Occidentului să fie amânate cu negocieri întortocheate, potrivit Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că este pozitiv privind faptul că discuțiile de luni de la Geneva au avut loc într-o manieră deschisă, concretă și directă, dar Rusia este interesată doar de rezultate.

„Nu există termene clare aici, nimeni nu le stabilește – există doar poziția Rusiei conform căreia nu vom fi mulțumiți de tragerea de timp la nesfârșit a acestui proces”, a spus el.

Rusia a împins Occidentul la masa negocierilor adunând trupe în apropierea graniței cu Ucraina, în timp ce presează Vestul cu un set de cereri de anvergură care ar împiedica Ucraina să adere vreodată la NATO și să își retragă trupele amplasate în ultimele două decenii în țările care au aderat la Alianță.

Washingtonul a spus că nu poate accepta aceste cereri, deși este dispus să se angajeze în alte aspecte ale propunerilor Rusiei, discutând despre desfășurarea de rachete sau limitele dimensiunii exercițiilor militare.

Peskov a spus că situația va fi mai clară după alte două runde de discuții pe care Rusia urmează să le țină în această săptămână – cu NATO la Bruxelles miercuri și la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) la Viena, joi.

Negociatorii ruși și americani nu au dat niciun semn că ar reduce divergențele lor în briefing-urile de după prima sesiune de la Geneva.

Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat că cele două părți au „în anumite privințe opinii opuse”. El le-a spus reporterilor: „Pentru noi este absolut obligatoriu să ne asigurăm că Ucraina nu va deveni niciodată, niciodată, niciodată membră a NATO”.

Secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, a spus: „Am fost fermi… în respingerea propunerilor de securitate care pur și simplu nu sunt un punct de începere (al negocierilor – n.r.) pentru Statele Unite”.

Statele Unite au cerut Moscovei să retragă acumularea de aproximativ 100.000 de soldați din apropierea graniței cu Ucraina, ceea ce a stârnit îngrijorările Kievului și ale Occidentului cu privire la o posibilă nouă invazie, la opt ani după ce Rusia a capturat Crimeea.

Riabkov a spus că Rusia nu are intenția de a ataca Ucraina, dar Sherman a afirmat că nu știe dacă Rusia este dispusă să detensioneze situația prin întoarcerea trupelor.

Ucraina a fost sub conducerea Moscovei de secole, inclusiv ca parte a Uniunii Sovietice, iar președintele Vladimir Putin a subliniat că perspectiva ca NATO să o admită ca membru sau să staționeze acolo arme care ar putea lovi Rusia este o „linie roșie”.

Ucraina vrea să adere la NATO, care ar veni cu o promisiune de protecție împotriva atacurilor. Alianța nu are planuri imediate să admită acest lucru, dar spune că Rusia nu poate avea drept de veto asupra relațiilor sale cu alte state suverane.

Președintele american Joe Biden l-a avertizat pe Putin în două conversații luna trecută că orice nouă agresiune rusă va declanșa costuri economice severe sub forma unor sancțiuni fără precedent. Putin a răspuns că astfel de mișcări ar fi o greșeală colosală și ar duce la o rupere completă a relațiilor.

Sursa foto: Twitter / Russian Embassy in the USA

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă