Rusia lucrează la un vaccin anti-COVID-19 care să genereze o imunitate celulară de peste 13 ani

1 lună in urmă 3

Rusia anunţă că va începe, în luna iulie, testele clinice pentru un nou tip de vaccin anti-COVID-19. Noul ser ar fi capabil să genereze imunitate la nivel celular cu o protecţie de peste 13 ani, a declarat directoarea Agenţiei Federale Medico-Biologică a Rusiei, Veronika Skvorţova, informează Agerpres.

Este vorba despre un vaccin de nouă generaţie, dezvoltat pe o nouă platformă tehnologică, iar primele două faze ale testelor clinice vor fi unite, „întrucât actualele protocoale privind vaccinurile o permit”, a precizat Veronika Skvorţova la o reuniune cu preşedintele Vladimir Putin.

„Dezvoltăm un vaccin care se diferenţiază prin faptul că nu acţionează asupra proteinei S, ci asupra altor componente proteice ale virusului, aşadar nu se dezvoltă o imunitate umorală – cu activarea anticorpilor -, ci o imunitate celulară, al cărei avantaj este durata sa îndelungată”, explică Veronika Skvorţova.

”În unele lucrări experimentale s-a demonstrat că această imunitate se menţine între 13 şi 17 ani”, a adăugat ea, semnalând totodată că această direcţie a cercetărilor se înscrie în actualele tendinţe internaţionale susţinute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Rusia a realizat până în prezent trei vaccinuri anti-COVID-19, respectiv Sputnik V, EpiVacCorona şi CoviVac. În prezent se află în faza a treia a testelor clinice o versiune a vaccinului Sputnik V, denumită ”Sputnik Light”, care va fi administrat într-o singură doză şi va fi destinat în principal ţărilor confruntate cu un val masiv de infecţii şi pentru care ar fi astfel utilă o soluţie temporară de imunizare a populaţiei.

Pe de altă parte, 64% dintre ruși cred că noul coronavirus este „o armă biologică” și evită vaccinarea cu Sputnik V.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă