Rusia îşi intensifică eforturile de război: Vladimir Putin anunţă mobilizare parţială

1 săptămână in urmă 26

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţăat, într-un discurs, mobilizarea parţială în contextul conflictului din Ucraina.

Într-un clip înregistrat, el a spus că locuitorii republicilor populare Doneţk şi Luhansk, Kherson şi Zaporizhzhia şi alte zone „au fost eliberaţi de regimul nazist”.

El spune că ţările occidentale încearcă să "blocheze" independenţa şi dezvoltarea. "Scopul Occidentului este în continuare să slăbească şi să distrugă, ei spun asta în mod deschis."

Putin adaugă că Occidentul a făcut din poporul ucrainean "carne de tun" încă din 2014, când a fost anexată Peninsula Crimeea şi a adăugat că "obiectivul principal" de "eliberare" a populaţiei din regiunea Donbas "rămâne neschimbat".

Putin a adăugat că "sprijină" persoanele care urmăresc organizarea de referendumuri în părţile din Ucraina controlate de Rusia.

El spune că a dispus o "mobilizare parţială", precizând că un decret în acest sens a fost deja semnat.

"Subliniez că este vorba de o mobilizare parţială. Doar rezerviştii vor fi recrutaţi", spune el.

Putin a spus că mobilizarea va începe miercuri.

Înainte de discurs, care a fost anunţat de marţi seara, au existat speculaţii privind o mobilizare generală în Rusia.

"Cetăţenii ruşi chemaţi în cadrul mobilizării vor beneficia de toate avantajele celor care servesc sub contract", spune el.

Putin spune că Rusia are arme nucleare mai performante decât Occidentul şi că, dacă integritatea ţării va fi pusă în pericol, va acţiona. „Nu glumesc”.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă