Roxen, reprezentanta României, a cântat în fața juriului „Amnesia”. Artista și echipa României, testați negativ la COVID-19

1 lună in urmă 43

Inițial, delegatia României de la Eurovision 2021 nu a putut participa, duminică, la ceremonia de deschidere, din cauza apariției unor cazuri Covid în hotelul unde a fost cazată. Roxen și echipa României au primit rezultatele testelor care au ieșit negative și au putu urca, luni, pe scenă la repetiții, transmite TVR într-un comunicat de presă.

Echipa României nu a putut participa la ceremonia de deschidere a concursului Eurovision care a avut loc duminică seară la Rotterdam, în Olanda, din cauza unui caz de COVID-19, depistat în hotelul unde era cazată. Imediat, după confirmarea cazurilor delegația română a fost testată.

Roxen a postat pe Instagram o serie de fotografii făcute În camera de hotel. „Momentul meu pe covorul turcoaz a dispărut, dar am făcut o filmare în baie. Sunt puțin tristă, dar siguranța e pe primul loc”, a scris artista pe Instagram.

Rezultatele au ieșit negative atât pentru Roxen, cât și pentru membrii echipei. Astfel, în această seară Roxen a apărut la ultima repetiție. Aceasta a cântat în fața juriului piesa Amnesia, transmite TVR.

Pentru ultimele repetiții, înaintea semifinalei televizate, Roxen a cântat într-o rochie cu imprimeu floral, o apariție total diferită față de cea purtată la primele repetiții pe scena Rotterdam Ahoy, echipa reușind să păstreze secretul privind vestimentația pentru concurs până în ziua show-ului pentru juriu.

„Am primit o mulțime de reacții pozitive la outfitul pe care l-am pregătit pentru concurs. Vă mulțumesc din suflet și vă promit că voi da totul, diseară, în fața juriului. Ne vedem marți, la semifinala pentru public!”, a declarat Roxen.

Luni, în ziua dinaintea spectacolului, reprezentanții României și cei ai celorlalte țări care evoluează în prima semifinală Eurovision, susțin două repetiții.

Chiar dacă nu va fi transmisă de broadcasteri, a doua repetiție de astăzi contează la fel de mult pentru calificare ca semifinala de marți, întrucât show-ul a fost votat de juriile de specialitate din 19 țări, votul lor contând în proporție de 50%, la fel ca al publicului.

Mâine seară, e rândului publicului să voteze artiştii favoriți pentru calificarea în marea finală de pe 22 mai.

Roxen va concura în prima semifinală Eurovision, care va avea loc marți, 18 mai. Ea va fi al 13-lea artist care va urca pe scena de la Rotterdam. A doua semifinală va avea loc pe 20 mai, iar marea finală, sâmbătă, 22 mai.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă