Românii pot fi verificați de azi de polițiști, pe stradă. Ce amenzi riscă să primească

2 săptămâni in urmă 20

Românii trebuie să ia la cunoștință noile detalii care ar putea să le aducă amenzi mari din partea autorităților. Aceștia pot fi verificați începând de azi de oamenii legii. Cu ce explicații vin polițiștii din Sindicatul Europol? Iată noile informații!

Polițiștii, obligați să verifice românii pe stradă

Polițiștii din Sindicatul Europol au explicat în cadrul unui comunicat că noua decizie CNSU îi obligă pe oamenii legii să verifice tipurile de măști de proteție purtate de români pe stradă. În cazul în care nu sunt conforme, românii pot fi amendați. Concret, se interzice folosirea altor tipuri de măști în afara celor medicale sau FFP2.

„Ca urmare a ultimelor decizii ale CNSU luate în această dimineață, se reintroduce obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile închise cât și în spațiile deschise.

Elementul de noutate însă este reprezentat de interzicerea utilizării măștilor textile. Dacă până în prezent, actele normative vorbeau despre „purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura”, arată autoritățile.

Ce amenzi pot să primească cetățenii?

Guvernul dorește ca polițiștii să verifice amănunțit tipul de mască de protecție pe care îl folosesc cetățenii. Dacă aceștia nu poartă măști de protecție medicale, sunt pasibil de sancțiune contravențională. Partea mai delicată este că există unele măști textile care conțin filtre diferite.

De asemenea, un alt risc vine în dreptul scoaterii incorecte a măștii de protecție sau manipularea măștii pe durata întregului proces de verificare. Noul regulament arată că se impune o amendă de 25 de euro pentru cei care nu respectă această cerință de mască FFP2, arată ziarulromânesc.ro.

„Sindicatul Europol recomandă polițiștilor din stradă să refuze să aplice prevederi lipsite de claritate și de logică și să-și invite șefii să le arate cum se realizează controlul măștilor de protecție. Pe toată durata pandemiei, profesia de polițist a fost cea mai versatilă.

De la intenția ministrului Vela de a împărți Lumina sfântă de către polițiști, identificarea și transportarea celor care sunt surprinși în afara locuinței unde trebuiau să fie carantinați și până la noile sarcini de a verifica măștile de protecție, ne așteptăm că în curând, guvernanți să îi pună pe polițiși să efectueze teste PCR, să consulte persoane care prezintă simptome sau de ce nu, să efectueze operații pe creier acolo unde nu există chirurgi”, se arată în comunicatul emis de Sindicatul Europol, conform Antena 3.

Recomandări

  • În aceste condiții, Ministerul Sănătății are o serie de recomandări pentru populație:

-Vaccinați-vă! Vaccinarea previne formele severe ale bolii-
-Respectați măsurile de distanțare, evitați aglomerațiile
-Respectați igiena personală
-Purtați corect masca (pe gura și pe nas)
-Testați-vă înainte de a intra în contact cu persoane vulnerabile nevaccinate. De asemenea, este important să vă testați dacă aveți simptome de COVID și să declarați acel test, în caz că este pozitiv.
-Nu vă tratați cu antibiotice care nu sunt recomandate de medic, pentru că ele pot fi toxice și pot face mai mult rău
-În cazul în care aveți COVID sau o sănătate precară, monitorizați-vă saturația de oxigen cu ajutorul unui pulsoximetru și luați-vă temperatura.

The post Românii pot fi verificați de azi de polițiști, pe stradă. Ce amenzi riscă să primească appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă