Românii au liber la vacanțe în Grecia din 16 aprilie. Agenţiile de turism anunţă că deja cererea a crescut exponenţial

1 lună in urmă 33

Kalimera. Asta vom putea auzi din 16 aprilie, când Grecia îşi deschide graniţele pentru noi. Astfel că vom putea petrece Paştele la soare, fără grija carantinei. Sunt însă şi câteva reguli care trebuie respectate, dar asta nu umbreşte din entuziasm. Agenţiile de turism anunţă că deja cererea a crescut exponenţial.

Oficialii au discuţii si cu privire la relaxarea măsurilor pentru călătoriile spre Israel.

Aşa ar putea arăta vacanţa românilor, în perioada sărbătorilor de Paşte. Peste 4 zile, turiştii pot merge în Grecia fără să mai stea în carantină, odată ajunşi acolo. Totuşi, au de respectat câteva reguli.

Ambasadoarea Greciei în România şi Ministrul Economiei au decis că Grecia este pregătită să îşi deschidă graniţele pentru turiştii români din 16 aprilie. Cei care vor să petreacă Paştele acolo au nevoie fie de un test PCR negativ, un test de anticorpi care să dovedească faptul că sunt imuni în faţa infecţiei sau de certificatul de vaccinare.

Certificat care ne poate feri şi de izolare la întoarcerea în România.

Claudiu Năsui, ministrul Economiei: "Dacă revin în Romania şi Grecia nu e pe lista galbenă nu stau în carantină şi dacă Grecia ajunge pe lista galbenă, dacă au certificat de vaccinare, dacă sunt la 10 zile după a doua doză nu mai stau în carantină la momentul întoarcerii în ţară sau dacă fac dovada că au fost deja bolnavi de covid-19 în ultimele 90 de zile".

Oficialii urmează să decidă dacă testul PCR va fi făcut cu cel mult 48 sau 78 de ore înainte de plecare.

"Plănuiesc o vacanţă anul acesta. Grecia este 80% destinaţia mea preferată. Da, pe viitor aş vrea să revăd Grecia şi să o explorez mai mult".

O gură de oxigen pentru agenţiile de turism

Este o veste excelentă şi pentru agenţiile de turism.

Alin Burcea, patron agenţie de turism: "S-a simţit în momentul in care ministrul grec a venit in Romania cu dorinta expresă de a aduce în Grecia turişti români, reacţia a fost aproape spontană. Înscrierile pe Grecia au crescut".

Ciprian Enea, specialist în turism: "Avem foarte multe întrebări cu privire la condiţiile de călătorie. Toţi aceşti turişti s-ar putea să ia în considerare Grecia inclusiv acum, pentru următoarele săptămâni pentru a-şi petrece o vacanţă pe malul mării. Rămâne de văzut dacă acum pe ultima sută de metri vacanţa de Paşte va veni cu chartere către destinaţiile îndrăgite ale românilor".

Tentante sunt şi ofertele speciale de Paşte. Un sejur de 7 nopţi în Grecia, la un hotel de 5 stele, cu toate mesele incluse poate costa cel mult 500 de euro de persoană.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă