​Românii au împrumutat statul cu aproape 3 miliarde lei, în primul trimestru. Emisiunile în lei, pe termen mai lung de un an, nu prea interesează populația

1 lună in urmă 13

Statul a reușit să atragă de la persoanele fizice 3,06 miliarde lei, în primul trimestru din acest an, dacă adunăm emisiunile Tezaur și Fidelis. Conform datelor transmise HotNews.ro de Ministerul Finanțelor, se pare că au fost mai interesați, în ceea ce privește Tezaur, de emisiunile pe termen scurt, mai exact pe cele de 1 an. Singura excepție este la Fidelis, unde cea pe euro, pe 5 ani, a atras cei mai mulți bani, dacă convertim suma.

Astfel, dacă ne uităm pe datele Ministerului, vedem că februarie a fost cea mai slabă lună la Tezaur. După ce în ianuarie aproape că se apropia de un miliard subscrierea populației, în februarie a scăzut de peste 4 ori. În martie s-a dublat față de februarie, dar a fost pe jumătate față de ianuarie.

Situația Tezaur pe primul trimestru

Fidelis a fost momentan doar în martie (în 2021), iar ministrul Finanțelor spunea că va fi cu frecvență trimestrială, deci următoarea ar urma în iunie.

Scadența pe 5 ani este cea care a atras, deoarece era în euro (140,5 milioane euro). Dacă tot își schimbă leii în euro, românii au considerat că e bine să primească și ceva peste. Oricum oferta pe moneda europeană este foarte slabă la bănci. (Cea pe un an în lei a atras peste 383 milioane, iar pe 3 ani – peste 323 milioane).

Dacă ne uităm pe datele BNR, cele pe februarie (cele mai recente date – publicate acum câteva zile), persoanele fizice au, în total, 262,4 miliarde lei, în conturi la bănci, adică peste 53 miliarde euro. Suma crește lunar. Totuși, aici sunt incluse și cele overnight.

Dacă le eliminăm, pentru a-i vedea pe cei care economisesc pe termen lung, din diferite motive, suma rezultată este 123,8 miliarde lei.

Aici sunt trei categorii: lei, euro și alte valute (probabil în principal dolari).

Pe lei sunt preponderente depozitele pe termen de maxim an (55,4 miliarde lei). Peste un an: 21,78 miliarde lei.

Pe euro (suma este convertită în lei de BNR) se observă o sumă constantă în ultimul an (dacă ne uităm pe fiecare lună): peste 40 miliarde lei (mai scade sau crește cu câteva sute de milioane lei). În februarie 2021 se ridica la 40,4 milioane. Aici, diferența dintre scadența pe 1 an și peste e foarte mare (maxim un an – 36,7 miliarde lei, restul sunt pe termen puțin mai lung).

Pe alte valute, cifra a oscilat lunar în fiecare lună din ultimele 12: 6 miliarde lei (uneori a fost puțin sub).

Faptul că statul continuă cu oferte pentru populație este un lucru bun. Duce la creșterea diversificării și la educație financiară, indirect. Suntem încă departe, dacă ne uităm la sumele atrase. Cei cu mai multă experiență așteaptă Fidelis, unul dintre principalele avantaje: poți vinde rapid în caz că ai nevoie de bani. Unii „parchează” banii acolo, iar când se ivesc oportunități, precum un preț bun la o anumită companie, vând (fac un mic plus), pentru a cumpăra acțiuni. Dacă e uităm pe tranzacțiile Fidelis, mulți români au vândut către fonduri de investiții și de pensii.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă