Românii au devenit mai generoşi în pandemie: Donaţiile către cazurile umanitare s-au triplat în ultimul an

3 săptămâni in urmă 1

Românii au devenit mai generoşi în pandemie, în condiţiile în care numai în ultimul an donaţiile către cazuri umanitare aproape s-au triplat, arată analiza unei asociaţii ce deţine o platformă online de donaţii, transmite Agerpres.

Cei mai mulţi au preferat să facă donaţii prin transfer bancar, urmat de plata online cu cardul, prin SMS şi, ca ultimă variantă, PayPal.

Astfel, suma strânsă de Asociaţia Speranţă pentru România, un ONG care se ocupă de cauze sociale şi umanitare, a ajuns la peste 2,6 milioane de euro în 2020, faţă de 900.000 euro în 2019. Cererea din ce în ce mai mare din partea persoanelor care au nevoie de ajutor a impus, însă, şi extinderea echipei care gestionează strângerea de fonduri.

„Pentru a rezolva numărul tot mai mare de solicitări, am înţeles că este nevoie de o echipă mai puternică. În prezent, asociaţia numără cinci angajaţi, patru voluntari şi un colaborator. Prin implicarea lor, am reuşit să creştem de la 5 cazuri gestionate lunar, la peste 300 de cazuri, iar donaţiile se ridică la aproximativ 6.000 euro pe zi”, a spus Samuel Negoiescu, fondatorul Asociaţiei Speranţă pentru România.

Asociaţia a luat naştere în 2009 şi se axează pe ajutorarea copiilor şi adulţilor bolnavi de cancer, leucemie şi alte boli grave. Până în 2017, activitatea s-a bazat doar pe voluntari. Odată cu extinderea echipei şi a ariei de acoperire, numărul cazurilor susţinute a crescut de la an la an.

„În 11 ani avem 538 de campanii de strângere de fonduri încheiate, 275 de cazuri în curs, mai mult de 200.000 de donatori, peste 4.700.000 euro strânşi pe platforma noastră şi peste 400.000 de euro prin campaniile noastre de SMS”, a adăugat Negoiescu.

Pentru a-şi putea eficientiza activitatea, asociaţia îşi propune să optimizeze platforma de fundraising, să lanseze o serie de sesiuni live pe canalele de socializare pentru a atrage şi fideliza donatorii, dar şi să se extindă la nivel naţional, printr-o reţea de voluntari şi colaboratori.

Asociaţia Speranţă pentru România este o organizaţie umanitară, axată pe oferirea de ajutor persoanelor aflate în suferinţă şi celor mai defavorizate categorii sociale.

Image by maz-Alph from Pixabay 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă