România se mândreşte cu un avion de supraveghere unic în Europa

1 lună in urmă 60

De Alexandra Marin.
Publicat: 15.01.2021, 19:43.
Actualizat: 15.01.2021, 19:45

Călătoriile cu avionul sunt atent supravegheate din aer. România a dat 12 milioane de euro pe o aeronavă care se asigură că aterizările şi decolările noastre sunt în siguranţă. Mai multe ţări din Africa vor deja să împrumute avionul contra cost.

Avionul de tip Beechcraft King Air 350 costă 12 milioane de euro şi este unic în Europa România are 16 aeroporturi civile şi 3 militare. 

Deşi din afară pare doar un avion VIP, înăuntru e ca o navă spaţială

Armand Petrescu - director general AACR: Este util pentru supravegherea spaţiului aerian şi pentru siguranţa zborului care se realizează în România.

Concret, avionul verifică echipamentele montate la sol care dirijează toate aeronavele pe teritoriul României. Verifică sistemele de dirijare folosite la aterizarea şi decolarea avioanelor şi ştie exact dacă informaţiile transmise de controlorii de trafic sunt corecte. Inspecţiile se fac o dată la 2-3 luni.

Avionul de tip Beechcraft King Air 350 costă 12 milioane de euro şi este unic în Europa.

Sorin Encuţescu - director adjunct AACR: Noi credem că prin numărul de ore pe care avionul il poate opera, în 4-5 ani poate fi recuperată acestă investiţie. Importanţa acestui avion e de natură strategică pentru România. Acest avion serveşte atât aeroporturile civile, cât şi cele militare.

Străinii vor să închirieze avionul de supraveghere din România

Pe avionul nostru au pus deja ochii şi străinii. Mai multe ţări vecine dar şi din Africa au început negocierile pentru închirierea aeronavei.

Sorin Encuţescu - director adjunct AACR: Am primit propuneri chair şi din afara Europei.

Din 2019, de când a ieşit din uz vechiul avion pentru astfel de inspecţii, şi până astăzi, România a închiriat aeronave. Acum, noua achiziţie va asigura siguranţa din zbor pentru următorii 20-30 de ani. Echipajul, care a zburat şi pe vechiul avion "Colorici", este cel mai încântat de noua achiziţie.

Ariel Cojocea - instructor şi comandant: Avem toate informaţiile pe 3 ecrane, foarte uşor de citit şi de folosit. E ca la telefon, cu ecran touch.

Alexandra Marin - reporter Observator: Dacă acum, peste tot sunt doar ecrane, înainte, la avionul vechi, care a funcţionat din 1999 şi până în 2019, bordul era plin de ceasuri. Sistemul era analog, iar piloţii aveau întotdeauna hărţile în mână.

Iulian Dumitrescu - şef serviciu verificări din zbor: Montarea lui a fost făcută în Germania, echipamentul este norvegian şi aeronava este din America. Dar funcţionează în România.

România are 16 aeroporturi civile şi 3 militare.

social observator19 avion romania euro decolari
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă