România sau Moldova, următoarele ținte ale lui Vladimir Putin. Avertismentul care amplifică teroarea Occidentului

1 săptămână in urmă 39

Apar noi informații care intensifică spaima existentă deja în Occident, după amenințările repetate ale lui Vladimir Putin privind folosirea armelor nucleare. În urmă cu puțin timp, liderul Kremlinului a transmis noi amenințări către Occident, după ce a acuzat aliații NATO pentru „distrugerea și șantajarea” Moscovei. În același timp, au apărut în spațiu public avertismente referitoare la tactica pe care Putin ar putea să o adopte după izolarea Rusiei chiar și de către foștii aliați. Din păcate, țara noastră este direct vizată.

Vladimir Putin, liderul care dorește să renască din propria cenușă

Analistul George Friedman, fondatorul și CEO al companiei de previziune și analiză geopolitică Geopolitical Futures, vine cu informații menite să ofere o altă perspectivă Occidentului, focusat pe războiul din Ucraina.

Din păcate, din cauza înfrângerilor rușinoase suferite pe câmpul de luptă, liderul Kremlinului este în stare de multe atrocități, iar acest lucru nu ar trebui să surprindă pe nimeni, privind urmările celor șapte luni de război.

Având în vedere victoriile repetate obținute în ultimele zile de Ucraina, Vladimir Putin a dorit să reamintească, astăzi, Occidentului, că acest război va continua, iar Rusia este dispusă să apeleze la orice metodă care îi va asigura protecția.

„Occidentul vrea să distrugă Rusia. Dacă integritatea teritorială a țării noastre este amenințată, folosim toate mijloacele disponibile pentru a ne proteja poporul, aceasta nu este o cacealma”, a spus Putin într-un discurs televizat adresat națiunii, marți.

Pe baza unui context militar extrem de tensionat, în care Ucraina solicită și mai mult ajutor internațional, Vladimir Putin are la dispoziție, conform analistului George Friedman, două posibilități pentru a-și salva imaginea pătată în urma înfrângerilor. Astfel, prima opțiune a acestuia, de care toată lumea a fost avertizată, este folosirea armelor nucleare. A doua, în schimb, ar fi mai ușor de realizat, având efecte mai mici asupra întregii lumi.

Atacarea României, una dintre cele mai îndemână arme ale lui Vladimir Putin

George Friedman susține că principala mare problemă a lui Vladimir Putin, în ceea ce privește războiul din Ucraina și pierderile Rusiei, are legătură cu ajutorul necondiționat pe care SUA îl oferă țării invadate. Din acest motiv, există o mare posibilitate ca Vladimir Putin să dorească să atacă o țară aliată cu SUA pentru a-i capta atenția de la ceea ce se întâmplă pe frontul de luptă din Ucraina.

În cazul în care Rusia ar ataca Moldova sau România, cele mai vizate din punct de vedere geografic, atunci SUA ar trebui să își impart atenția în două locuri, ceea ceea ce ar însemna că Rusia ar avea mai mult spațiu de mișcare în Ucraina.

„Cheia este de a produce amenințări pentru ucraineni din mai multe direcții, atât tactic, cât și strategic. Într-adevăr, nevoia lor principală este să împrăștie logistica SUA prin crearea unei amenințări militare serioase pentru un alt aliat american sau atacând direct pe unul.

Nu este clar că SUA ar fi incapabile să furnizeze două fronturi, dar ar putea să dezechilibreze SUA și să le forțeze să reducă sprijinul pentru Ucraina, deschizând posibil oportunități pentru Rusia”, a explicat George Friedman.

O victorie în România, greu de obținut pentru Rusia

În continuare, analistul a oferit explicații detaliate despre modul de acțiune al Rusiei asupra României, cel mai probabil sub forma unui atac maritim. Deși munca pe care armata rusă ar trebui să o depună pentru o victorie în țara noastră, aliat NATO,  ar fi suprasolicitantă, această variantă ar putea îndeplini obiectivul lui Putin de a distrage atenția SUA de la războiul desfășurat în țara vecină.

„Geografia oferă puține opțiuni în acest sens, dar cele mai probabile sunt Moldova și România, două țări legate între ele. Nu ar putea fi o ofensivă terestră, ci ar trebui să profite de Marea Neagră, debarcând forțe semnificative în România, membru NATO și gazdă a unei forțe navale americane.

Pentru a realiza acest lucru, rușii ar trebui să folosească mai întâi rachete pentru a elimina rachetele antinavă ucrainene precum cele care au scufundat nava Moscova. Făcând acest lucru, ei ar trebui să obțină și să mențină superioritatea aeriană sau cu rachete asupra Mării Negre și apoi să aterizeze și să depună suficientă forță pentru a obliga forțele române în luptă alături de forțe americane substanțiale.

Având în vedere că există forțe navale americane în afara Bosforului și având în vedere că mandatul NATO sau necesitatea absolută ar forța Bosforul să se închidă, acest lucru ar reprezenta o amenințare serioasă pentru ruși. Adăugați la aceasta un atac aerian asupra forțelor ruse și probabil că această operațiune ar eșua”, notează Friedman, potrivit adevarul.ro.

 

 

The post România sau Moldova, următoarele ținte ale lui Vladimir Putin. Avertismentul care amplifică teroarea Occidentului appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă