România, obligată să stea la rând pentru importurile de gaze din Azerbaidjan: „Cel puțin alte 10 țări din Europa ne cer același lucru!”

3 zile in urmă 15

Azerbaidjan a dat „OK-ul”, dar și a lansat și un avertisment. România trebuie să stea „la coadă”, după cel puțin alte zece state din Europa. Anunțul a fost făcut joi, 22 septembrie, de către ministrul Energiei de la Baku, Parviz Shahbazov.

Oficialul azer a fost prezent la București, la o conferință de profil, unde a participat la un panel de discuții cu omologi din România, Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Grecia şi Turcia.

„Suntem în discuţii cu reprezentanţii din România. Încercăm să facem tot ce ne stă în putinţă, dar e nevoie de timp. Sunt anumite criterii organizatorice legate de tranzitul gazelor, de transport.

Suntem în procesul de negociere, avem un parteneriat strategic cu România şi ne dăm silinţa, dar avem cel puţin 10 ţări din Europa care ne cer gaze şi facem tot ce putem”, a declarat Shahbazov.

Angajamentul oficialilor din Azerbaidjan

Livrările de gaze către UE vor crește într-un ritm accelerat, a promis Shahbazov.

„Anul trecut am furnizat către UE 8,2 miliarde de metri cubi, iar anul acesta am crescut cantitatea cu 40%. Vrem să dublăm în următorii cinci ani cantitatea de gaze naturale azere cu care să aprovizionăm Uniunea Europeană.

Scopul nostru este să furnizăm mai multe gaze către partenerii noştri care deja primesc şi să ne extindem livrările către regiuni noi, din sudul Europei, către vestul Balcanilor”, a mai punctat oficialul azer.

Totuși, Guvernul din Azerbaidjan a promis că nu va lăsa românii să sufere, mai ales pentru că între cele două state există un background solid de business.

„Anul trecut am furnizat către UE 8,2 miliarde de metri cubi, iar anul acesta am crescut cantitatea cu 40%. Vrem să dublăm în următorii cinci ani cantitatea de gaze naturale azere cu care să aprovizionăm Uniunea Europeană.

Scopul nostru este să furnizăm mai multe gaze către partenerii noştri care deja primesc şi să ne extindem livrările către regiuni noi, din sudul Europei, către vestul Balcanilor”, a mai punctat oficialul din Azerbaidjan, potrivit Agerpres.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă