România începe de astăzi și vaccinarea cu Moderna. Rapelul este la 28 de zile, nu la 21, ca la Pfizer

2 luni in urmă 1


În centrele de vaccinare din România, începând de astăzi, 1 februarie, va fi administrat și vaccinul Moderna, pe lângă cel de la Pfizer/BioNTech.


România a primit până acum două tranșe din vaccinul Moderna, în total în țară fiind disponibile 35.600 de doze. Cu toate acestea, compania americană a anunțat că va livra României, pe 5 februarie, mai puțin cu 20% de cât se stabilise anterior.


A fost unul din motivele pentru care autorităţile au anunţat vineri amânarea vaccinării tuturor persoanelor de sub 65 de ani, inclusiv a bolnavilor cronici care erau programați la prima doză în perioada 30 ianuarie - 11 februarie.


„Diminuarea cantităților de vaccin livrate anterior de Pfizer/BioNTech, precum și lipsa predictibilității privind tranșele de vaccin livrate de compania Moderna, pentru lunile februarie și martie” stau, mai exact, la baza hotărârii luate vineri.


Rapelul la vaccinul Moderna, la 28 de zile


Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de administrare în două doze, la fel ca și cel de la Pfizer.


Diferența este însă în ceea ce privește perioada la care se face rapelul. În cazul Pfizer, acesta este la 21 de zile, în cazul Moderna, este la interval de 28 de zile.


„Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeași. Vaccinul Pfizer/BioNTech are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager”, amintește Comitetul Național de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID (CNCAV).


Personalul medical din centrul de vaccinare decide tipul de vaccin care va fi administrat unei persoane, Pfizer sau Moderna, însă pacientul poate refuza un tip sau altul și poate alege alternativa, în funcție de disponibilitatea dozelor din centrul de vaccinare.



Citeşte Articolul Întreg pe Sursă