România, în alertă după anunţul lui Putin privind mobilizarea pentru războiul din Ucraina? Populaţia avertizată că avioane al Forțelor Aeriene Române vor executa zboruri la mică înălţime

1 săptămână in urmă 39

Aeronave C-130 Hercules şi C-27 J Spartan ale Forțelor Aeriene Române vor executa, în perioada 21-23 septembrie, zboruri la înălţimi mici (aproximativ 150 m faţă de sol), în spațiul aerian național, au anunţat miercuri reprezentanţii Forțelor Aeriene Române.

„Menţionăm că aceste activităţi de zbor sunt executate în conformitate cu Planurile de Instruire în Zbor şi în concordanţă cu reglementările aeronautice în vigoare, având drept scop creşterea nivelului de antrenare a personalului navigant în condiţii cât mai reale, fapt care contribuie la creşterea capacităţii acţionale a Forţelor Aeriene Române”, se arată într-o comunicare a Forțelor Aeriene Române.

Statul Major al Forţelor Aeriene se preocupă constant pentru diminuarea impactului activităţilor aeronautice asupra comunităţii locale, urmărind în acelaşi timp îndeplinirea obiectivelor de pregătire a piloţilor, în conformitate cu cerinţele specifice, obiective care includ şi executarea unor antrenamente adecvate condiţiilor de luptă actuale, se mai arată în comunicat.

Citeşte şi: Ce fel de arme nucleare are Rusia? „O rachetă poate ajunge la Londra în 20 de minute”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că a luat act cu îngrijorare de declaraţiile preşedintelui rus Vladimir Putin – privind mobilizarea parţială a armatei Federaţiei Ruse şi organizarea unor aşa-zise referendumuri în regiunile ucrainene Donbas, Herson şi Zaporojie – şi a subliniat că România îşi va păstra atitudinea echilibrată şi va continua să analizeze cu calm alături de aliaţii din NATO evoluţia situaţiei din Ucraina.

„Astăzi este Ziua Internaţională a Păcii şi în loc să o celebrăm cum se cuvine, din păcate, în această dimineaţă am luat act de declaraţiile preşedintelui Putin, am luat act cu îngrijorare de declaraţiile referitoare la mobilizarea parţială a armatei Federaţiei Ruse şi la desfăşurarea aşa-ziselor referendumuri în Donbas, Herson şi Zaporojie. Ne menţinem atitudinea echilibrată şi vom continua să analizăm cu calm evoluţia situaţiei împreună cu aliaţii noştri din NATO şi partenerii din Uniunea Europeană. Îmi exprim, totodată, speranţa ca situaţia în zona de conflict să nu escaladeze”, a afirmat Nicolae Ciucă în cadrul şedinţei de Guvern.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri prima mobilizare în Rusia după cel de-al Doilea Război Mondial, chiar dacă parţială, şi şi-a exprimat sprijinul pentru anexarea a patru regiuni din Ucraina.

Totodată, el a avertizat Occidentul că „nu blufează” când spune că este pregătit să utilizeze arma nucleară pentru a apăra Rusia.

Opoziţia rusă a chemat la proteste împotriva lui Putin, iar apeluri la manifestaţii în cursul zilei în numeroase oraşe din Rusia sunt distribuite pe reţelele de socializare.

De la declanşarea invaziei în 24 februarie, Putin a reprimat disidenţa şi mass-media independente, cu mii de arestări la manifestaţiile împotriva războiului şi o nouă lege care prevede până la 15 ani de închisoare pentru cei care difuzează „ştiri false” despre armată.

Televiziunea de stat rusă îi prezintă pe critici ca pe nişte trădători, în solda Occidentului. Putin susţine că ţara sa se află într-o luptă cu Occidentul pentru Ucraina, despre care spune că este folosita de SUA şi aliaţii lor în încercarea de a distruge Rusia.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă