România – Germania, Live Stream Online, în grupa J din preliminariile Campionatului Mondial 2022 din Qatar. Nemții, măsuri stricte la partida de pe Arena Națională

1 săptămână in urmă 1

Echipa națională de fotbal a României se pregătește pentru cel de-al doilea meci din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, de această dată contra Germaniei.

VEZI AICI LIVE VIDEO MECIUL ROMÂNIA – GERMANIA 

UPDATE, ora 21.10. Nemții se tem ca să nu apară un focar de COVID-19 după deplasarea pentru meciul cu România și au luat măsuri stricte pentru duelul de pe Arena Națională. Conferința de presă a lui Joachim Low se va ține prin intermediul aplicației Zoom, toate acestea deoarece selecționerul nemților nu dorește să aibă contact cu prea multe persoane. Imediat după conferința neamțului, jurnaliștii vor avea acces în sală și vor putea să-l ia la întrebări pe selecționerul Mirel Rădoi.


Meciul dintre România și Germania se va disputa duminică, 28 martie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în cadrul celui de-al doilea meci din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022.

ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

România – Germania, Live Stream Online în preliminariile Campionatului Mondial 2022

Meciul dintre România și Germania va fi transmis în direct pe Pro TV, la Radio România Actualități, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

De asemenea, meciul poate fi urmărit în format Live Stream Online pe Sport.ro.

La debutul în această campanie de calificare la Campionatul Mondial, România a învins-o cu emoții pe Macedonia de Nord, scor 3-2, după ce tricolorii au condus cu 2-0 și au fost egalați cu două goluri marcate în două minute. Ianis Hagi a fost cel care a marcat golul victoriei, în minutul 86, din pasa lui Răzvan Marin.

Această victorie a fost obținută sub privirile lui Mirel Rădoi, aflat pe banca tehnică. Selecționerul le-a făcut o surpriză tricolorilor și și-a făcut apariția la stadion, deși se credea că acesta va absenta din cauza infectării cu COVID-19. A avut însă două teste negative și a fost alături de elevii săi.

Programul primelor meciuri ale României în preliminariile CM 2022

25 martie: România – Macedonia de Nord 3-2 28 martie: România – Germania, ora 21:45 (Arena Națională) 31 martie: Armenia – România, ora 19:00

Lotul convocat de Mirel Rădoi pentru debutul în preliminariile CM 2022

PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), Ionuț Radu (Inter Milan/Italia, 0/0), David Lazar (Astra, 1/0), Florin Iacob (UTA Arad 0/0); FUNDAȘI: Vasile Mogoș (Chievo Verona/Italia, 3/0), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 23/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Andrei Burcă (CFR Cluj 4/0), Mario Camora (CFR Cluj 2/0), Ovidiu Popescu (FCSB, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova 17/0); MIJLOCAȘI: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 25/2), Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 14/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 44/6), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 6/1), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 0/0), Dennis Man (Parma/Italia, 6/1), Florin Tănase (FCSB, 5/0), Florinel Coman (FCSB, 4/0), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 10/0); ATACANȚI: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 40/13), George Pușcaș (Reading/Anglia).

The post România – Germania, Live Stream Online, în grupa J din preliminariile Campionatului Mondial 2022 din Qatar. Nemții, măsuri stricte la partida de pe Arena Națională appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă